Dacă starul lui FC Barcelona conduce detaşat la câştiguri, cel mai bogat club este Manchester United
Jucătorul echipei FC Barcelona, Ronaldinho, continuă să fie cel mai bine plătit fotbalist din lume, conform unui studiu anual dat publicităţii de revista "Forbes".
Ronaldinho a câştigat anul trecut 29,5 milioane de dolari, chiar dacă, potrivit Forbes, nu a avut un sezon foarte bun. Locul doi revine englezului Beckham, cu 29,1 milioane de dolari, iar pe poziţia a treia se află jucătorul brazilian al formaţiei AC Milan, Ronaldo, cu 23,4 milioane de dolari.
Tot "Forbes" a alcătuit un top cu cele mai valoroase cluburi de fotbal din lume. Ierarhia este condusă autoritar de Manchester United, grupare estimată la 1,453 miliarde de euro. Englezii se află la o distanţă de peste 400 milioane de dolari de a doua clasată, Real Madrid.
În topul celor mai bogate 25 de echipe de fotbal din lume (World's Most Valuable Soccer Teams) sunt incluse 10 formaţii din Anglia, patru din Italia, patru din Germania, două din Spania, două din Franţa, două din Scoţia şi una din Olanda.
sâmbătă, 21 februarie 2009
Revolutie pasnica la Timisoara
Constringerile economice impun un oarecare autism teatral, aparitia unor genii cu valabilitate provinciala. Turneele pot modifica aceasta perceptie.
La Teatrul National din Timisoara s-a intrerupt sirul comploturilor impotriva directorilor, al persecutiilor impotriva salariatilor si al festivalului menit parca sa inlocuiasca propria productie de spectacole. Concursul pentru postul de director, cistigat de regizoarea Ada Lupu, n-a trecut fara comentarii dizgratioase, cind n-au fost de-a dreptul rauvoitoare.
De la firma, la teatru
Recentul turneu bucurestean a fost gindit parca pentru a trage linie, pentru a arata in ce gara se afla Nationalul timisorean. Au fost aratate spectatorilor si expuse privirii critice trei spectacole, nici unul perfect, toate inscrise in tematica vietii contemporane si raportindu-se la sensibilitatea spectatorului modern, prin modalitati noi de expresie teatrala. Cu acest „pachet“, directoarea si trupa au demonstrat ca proiectele lor au consistenta, ca repertoriul nu se alcatuieste prin aditionarea propunerilor regizorale din cele patru puncte cardinale, ca distributiile nu se fac pentru ca „el/ea a mai jucat din astea“. Astfel, Nationalul timisorean se transforma dintr-o firma intr-un teatru.
Criza Romaniei, in hol, la Athenée
Alexander Hausvater, „un clasic al inovatiei“, este unul dintre regizorii sensibili la ceea ce se intimpla dincolo de peretii teatrului, el nu este un artist indiferent la viata
cetatii. In dramatizarea cartii contesei Waldeck, ,,Athénée Palace Hotel’’, e povestita criza Romaniei anului ’40. Naratoarea e o calatoare inteligenta, in acelasi timp
o femeie cu apetit pentru viata si naratiunea ei ar putea sluji drept avertisment tulburarilor prezentului. Regizorul se fereste de apropourile simpliste si bine face. Nu se fereste de propriile-i clisee si rau face.
E mai usor daca ai citit cartea
In spatiul scenic (scenografia: Guido Tondino, costume: Stela Verebceanu), ocupat de holul fabulos al hotelului, incap realitatea banuita a abdicarii regelui, realitatea cinica a vinzarii/cedarii petrolului, pregatirea rebeliunii legionare, dramele omenesti legate sau nu de aceste evenimente, dar si farmecul unei existente care ignora ziua de miine. Istoria este opera colectiva a tuturor celor ce fojgaiesc - cu replici sau fara - prin scena si sint momente cind patosul tragic circula dinspre scena spre sala. Pentru spectatorul ingenuu (cel care n-a citit cartea), logica evenimentelor e uneori greu de urmarit, iar unele trimiteri sint de neinteles; faptul ca pe scena toti vorbesc limba folosita in realitate (traducerea in romana e derulata pe un ecran situat deasupra interpretilor) transporta atentia de la ceea ce se intimpla la ceea ce se spune. Dar spectacolul are propria lui grandoare, propria lui viata si existenta lui scenica autonoma se impune printre parazitii creati de realitatea care a generat-o.
Departe de razboaie
E greu de ghicit ca actiunea piesei ,,Krum’’ de Hanoch Levin se petrece in Israel. Nici una dintre framintarile geostrategice, nimic din tulburarile politice ale acestui spatiu geografic nu razbate in drama. Reintoarcerea lui Krum in cartierul neschimbat de cind l-a parasit este povestita de regizorul Radu Afrim si de interpretii sai cu un umor binevoitor, cu o senzualitate gratioasa, indivizii se desprind din magma grupului pentru a-si expune esecul durabil sau victoriile pasagere, trecerea prin viata si drumul spre moarte, stiind ca soarta lor nu are nimic magnific in ea.
Spectatorii, parte din poveste
Melodia regizorala are acuratete, semnificatia teatrala a neputintei induse de viata se traduce aproape pe intregul parcurs al spectacolului in emotie, dar uneori discretia devine plictiseala. Accentele puse de personajele decis comice dau ritm poeziei implicite a intregului. Obiectele (scenografia: Krisztina Nagy), departe de a fi neutre, contribuie la situarea spectatorului in povestea scenica jucata cu brio, printre altii, de Ion Rizea, Andrea Tokai, Cristian Szekeres, Luminita Stoianovici, Victor Manovici. Exista in acest spectacol al lui Radu Afrim o seama de elemente care il leaga de alte creatii scenice ale sale. Ceea ce unii numesc stil
, altii considera reteta de fabricatie.
Frumos, dar plicticos
Al treilea spectacol prezentat de timisoreni, ,,edward’’, dupa ,,Edward al II-lea’’ de Christopher Marlowe (regia: Szabó K. István), a fost un studiu sofisticat de expresivitate prin gest si miscare pe o tema data: viciul la putere, intrigi si iubire, la umbra coroanei. Lucrat pina la amanunt in scenele de miscare, asigurind o comunicare senzoriala cu substanta dramatica, spectacolul se prabuseste cind ajunge in momentele de maxima intensitate, acolo unde intervine cuvintul. De aici si poate din absenta concentrarii printre interpreti a provenit probabil senzatia de monotonie, care i-a gonit la pauza, intr-o momentana fratie, atit pe criticii traditionalisti, cit si pe sustinatorii fanatici ai inovatiei. Nimeni nu si-a recunoscut flamurile in spectacolul lui Szabó K. István. Acesta nu avea decit „defectul“ de a fi - pe alocuri - foarte frumos.
La Teatrul National din Timisoara s-a intrerupt sirul comploturilor impotriva directorilor, al persecutiilor impotriva salariatilor si al festivalului menit parca sa inlocuiasca propria productie de spectacole. Concursul pentru postul de director, cistigat de regizoarea Ada Lupu, n-a trecut fara comentarii dizgratioase, cind n-au fost de-a dreptul rauvoitoare.
De la firma, la teatru
Recentul turneu bucurestean a fost gindit parca pentru a trage linie, pentru a arata in ce gara se afla Nationalul timisorean. Au fost aratate spectatorilor si expuse privirii critice trei spectacole, nici unul perfect, toate inscrise in tematica vietii contemporane si raportindu-se la sensibilitatea spectatorului modern, prin modalitati noi de expresie teatrala. Cu acest „pachet“, directoarea si trupa au demonstrat ca proiectele lor au consistenta, ca repertoriul nu se alcatuieste prin aditionarea propunerilor regizorale din cele patru puncte cardinale, ca distributiile nu se fac pentru ca „el/ea a mai jucat din astea“. Astfel, Nationalul timisorean se transforma dintr-o firma intr-un teatru.
Criza Romaniei, in hol, la Athenée
Alexander Hausvater, „un clasic al inovatiei“, este unul dintre regizorii sensibili la ceea ce se intimpla dincolo de peretii teatrului, el nu este un artist indiferent la viata
cetatii. In dramatizarea cartii contesei Waldeck, ,,Athénée Palace Hotel’’, e povestita criza Romaniei anului ’40. Naratoarea e o calatoare inteligenta, in acelasi timp
o femeie cu apetit pentru viata si naratiunea ei ar putea sluji drept avertisment tulburarilor prezentului. Regizorul se fereste de apropourile simpliste si bine face. Nu se fereste de propriile-i clisee si rau face.
E mai usor daca ai citit cartea
In spatiul scenic (scenografia: Guido Tondino, costume: Stela Verebceanu), ocupat de holul fabulos al hotelului, incap realitatea banuita a abdicarii regelui, realitatea cinica a vinzarii/cedarii petrolului, pregatirea rebeliunii legionare, dramele omenesti legate sau nu de aceste evenimente, dar si farmecul unei existente care ignora ziua de miine. Istoria este opera colectiva a tuturor celor ce fojgaiesc - cu replici sau fara - prin scena si sint momente cind patosul tragic circula dinspre scena spre sala. Pentru spectatorul ingenuu (cel care n-a citit cartea), logica evenimentelor e uneori greu de urmarit, iar unele trimiteri sint de neinteles; faptul ca pe scena toti vorbesc limba folosita in realitate (traducerea in romana e derulata pe un ecran situat deasupra interpretilor) transporta atentia de la ceea ce se intimpla la ceea ce se spune. Dar spectacolul are propria lui grandoare, propria lui viata si existenta lui scenica autonoma se impune printre parazitii creati de realitatea care a generat-o.
Departe de razboaie
E greu de ghicit ca actiunea piesei ,,Krum’’ de Hanoch Levin se petrece in Israel. Nici una dintre framintarile geostrategice, nimic din tulburarile politice ale acestui spatiu geografic nu razbate in drama. Reintoarcerea lui Krum in cartierul neschimbat de cind l-a parasit este povestita de regizorul Radu Afrim si de interpretii sai cu un umor binevoitor, cu o senzualitate gratioasa, indivizii se desprind din magma grupului pentru a-si expune esecul durabil sau victoriile pasagere, trecerea prin viata si drumul spre moarte, stiind ca soarta lor nu are nimic magnific in ea.
Spectatorii, parte din poveste
Melodia regizorala are acuratete, semnificatia teatrala a neputintei induse de viata se traduce aproape pe intregul parcurs al spectacolului in emotie, dar uneori discretia devine plictiseala. Accentele puse de personajele decis comice dau ritm poeziei implicite a intregului. Obiectele (scenografia: Krisztina Nagy), departe de a fi neutre, contribuie la situarea spectatorului in povestea scenica jucata cu brio, printre altii, de Ion Rizea, Andrea Tokai, Cristian Szekeres, Luminita Stoianovici, Victor Manovici. Exista in acest spectacol al lui Radu Afrim o seama de elemente care il leaga de alte creatii scenice ale sale. Ceea ce unii numesc stil
, altii considera reteta de fabricatie.
Frumos, dar plicticos
Al treilea spectacol prezentat de timisoreni, ,,edward’’, dupa ,,Edward al II-lea’’ de Christopher Marlowe (regia: Szabó K. István), a fost un studiu sofisticat de expresivitate prin gest si miscare pe o tema data: viciul la putere, intrigi si iubire, la umbra coroanei. Lucrat pina la amanunt in scenele de miscare, asigurind o comunicare senzoriala cu substanta dramatica, spectacolul se prabuseste cind ajunge in momentele de maxima intensitate, acolo unde intervine cuvintul. De aici si poate din absenta concentrarii printre interpreti a provenit probabil senzatia de monotonie, care i-a gonit la pauza, intr-o momentana fratie, atit pe criticii traditionalisti, cit si pe sustinatorii fanatici ai inovatiei. Nimeni nu si-a recunoscut flamurile in spectacolul lui Szabó K. István. Acesta nu avea decit „defectul“ de a fi - pe alocuri - foarte frumos.
Acuzatii de coruptie la Centrul National al Cinematografiei
Radu Jude, regizorul premiat la festivalul Sundance, pentru filmul „Lampa cu caciula“, a spus, ieri, ca Centrul National al Cinematografiei (CNC) este o institutie în mare parte corupta. „Parerea mea e ca lucrurile nu merg bine, iar CNC, în mare parte este corupt“, a declarat Radu Jude. Acuzatia a fost negata de Eugen Serbanescu, directorul general al Centrului, care a spus ca regizorii ar trebui sa prezinte argumente care sa sprijine asemenea afirmatii.
Concursul din 2006 este contestat de o serie de cineasti, printre care Cristi Puiu sau Thomas Ciulei, dar si de asociatii ale criticilor de film. Ca urmare, Ministerul Culturii a decis sa schimbe regulamentul de concurs. Potrivit noilor prevederi, juriul nu va mai fi secret si va cuprinde si critici de film, regizorii vor fi evaluati si dupa ultimele doua filme din cariera, pragul notei 7, dintre cele doua etape ale competitiei, va disparea, iar lista de festivaluri agreate de CNC si pentru care proiectele primesc puncte se va mari.
Concursul din 2006 este contestat de o serie de cineasti, printre care Cristi Puiu sau Thomas Ciulei, dar si de asociatii ale criticilor de film. Ca urmare, Ministerul Culturii a decis sa schimbe regulamentul de concurs. Potrivit noilor prevederi, juriul nu va mai fi secret si va cuprinde si critici de film, regizorii vor fi evaluati si dupa ultimele doua filme din cariera, pragul notei 7, dintre cele doua etape ale competitiei, va disparea, iar lista de festivaluri agreate de CNC si pentru care proiectele primesc puncte se va mari.
Pictorul Sorescu
tr-un an si jumatate de la nasterea ei, Galeria "Dialog" legata ombilical de Primaria Sectorului 2, ne-a obisnuit cu exceptia. Asadar, putem spune ca tot ce a facut pana acum in acest spatiu generos Ruxandra Garofeanu, tine de profesionalism si de rigoare, as spune, cu adevarat europeana. Deschiderea ciclica a unor expozitii memorabile, chiar daca publicul "nu se calca in picioare" ca sa le viziteze, din motive ce tin mai mult de hazard, decat de respingerea ferma, aduce in discutie harul unor spatii mute, care se transforma in vecinatatea anonimatului colectiv, in spatii magice.
Despre Marin Sorescu scriitorul, s-a spus mult, si cu aplomb critic, si se va spune cu siguranta, in continuare, in anii ce vor veni. Nu trebuie uitat faptul ca a fost unul dintre cei mai cititi si tradusi autori romani din deceniile 7 si 8 si ca impactul asupra cititorului, i-a adus o notorietate literara aproape de neegalat. Marin Sorescu a fost si un bun emisar al propriei opere (poezie, proza, teatru, eseu), cum putini scriitori fusesera pana la el.
In viziunea Ruxandrei Garofeanu, pentru ca pacla neiertatoare sa nu se aseze peste memoria noastra, avem obligatia de-a recupera opere, pentru a le reda circuitului valoric si constiintei culturale.
Astfel, a venit randul picturii lui Marin Sorescu (27.02-25.03-2007), sa fie expusa la Galeria "Dialog", cu prefatarea lui Dan Haulica (criticul de arta care a modificat perceptia asupra artelor vizuale romanesti, reusind sa o reconecteze prin multe nume, la Europa) si Eugen Simion. Un fapt inedit a fost dialogul Ruxandrei Garofeanu, cu citiva scriitori invitati la vernisaj: Augustin Buzura, Doina Uricariu, Horia Garbea, Geo Serban, despre Marin Sorescu.
In timpul
vietii, lui Marin Sorescu i-au mai fost admirate picturile, dar expunerea lor sporadica s-a facut totusi sub indulgentul semn al calitatilor scriitoricesti. Galeria "Dialog" a reparat acest pernicios reflex si, cu o gindire raspicat- valorica, a dezvaluit in tot harul ei tulburatorul talent de pictor al lui Marin Sorescu. Memoria, culorile si formele din lucrari arata ca ludicul, fantasticul, traditionalul, si familiarul au fost transferate din poezie, cu virtuozitate, in imagini. Marin Sorescu se amuza cu verva si inteligenta, lasandu-ne noua privilegiul de-a empatiza cu limbajul lui plin cu simple si cuceritoare sintagme plastice.
Dintr-o respirare, el contureaza in compozitii savuroase anecdotica lucida si nastrusnicii vizuale, cat si esentialul in miscare. Avand fata de suport o libertate metaforica si o (im)pertinenta sclipitoare, pictorul Sorescu sustine fantasticul in fraze plastice vibrate, cu mana zburdand de incantare.
Oameni, animale, pasari, flori, case, ciudatenii debordeaza de miscare, in culori ce amintesc de pamant, de cer si de viata
, de zbor, de rotire, de bataile inimii.
Pictura lui Marin Sorescu, spontana si expresiva, are filiatii spirituale cu propriile origini, cu "ograda" mitica, ramasa in sufletul lui toata viata, ca un prund emotional.
Galeria "Dialog" ne-a dat si de data asta un semnal de admirabila optiune.
Despre Marin Sorescu scriitorul, s-a spus mult, si cu aplomb critic, si se va spune cu siguranta, in continuare, in anii ce vor veni. Nu trebuie uitat faptul ca a fost unul dintre cei mai cititi si tradusi autori romani din deceniile 7 si 8 si ca impactul asupra cititorului, i-a adus o notorietate literara aproape de neegalat. Marin Sorescu a fost si un bun emisar al propriei opere (poezie, proza, teatru, eseu), cum putini scriitori fusesera pana la el.
In viziunea Ruxandrei Garofeanu, pentru ca pacla neiertatoare sa nu se aseze peste memoria noastra, avem obligatia de-a recupera opere, pentru a le reda circuitului valoric si constiintei culturale.
Astfel, a venit randul picturii lui Marin Sorescu (27.02-25.03-2007), sa fie expusa la Galeria "Dialog", cu prefatarea lui Dan Haulica (criticul de arta care a modificat perceptia asupra artelor vizuale romanesti, reusind sa o reconecteze prin multe nume, la Europa) si Eugen Simion. Un fapt inedit a fost dialogul Ruxandrei Garofeanu, cu citiva scriitori invitati la vernisaj: Augustin Buzura, Doina Uricariu, Horia Garbea, Geo Serban, despre Marin Sorescu.
In timpul
vietii, lui Marin Sorescu i-au mai fost admirate picturile, dar expunerea lor sporadica s-a facut totusi sub indulgentul semn al calitatilor scriitoricesti. Galeria "Dialog" a reparat acest pernicios reflex si, cu o gindire raspicat- valorica, a dezvaluit in tot harul ei tulburatorul talent de pictor al lui Marin Sorescu. Memoria, culorile si formele din lucrari arata ca ludicul, fantasticul, traditionalul, si familiarul au fost transferate din poezie, cu virtuozitate, in imagini. Marin Sorescu se amuza cu verva si inteligenta, lasandu-ne noua privilegiul de-a empatiza cu limbajul lui plin cu simple si cuceritoare sintagme plastice.
Dintr-o respirare, el contureaza in compozitii savuroase anecdotica lucida si nastrusnicii vizuale, cat si esentialul in miscare. Avand fata de suport o libertate metaforica si o (im)pertinenta sclipitoare, pictorul Sorescu sustine fantasticul in fraze plastice vibrate, cu mana zburdand de incantare.
Oameni, animale, pasari, flori, case, ciudatenii debordeaza de miscare, in culori ce amintesc de pamant, de cer si de viata
, de zbor, de rotire, de bataile inimii.
Pictura lui Marin Sorescu, spontana si expresiva, are filiatii spirituale cu propriile origini, cu "ograda" mitica, ramasa in sufletul lui toata viata, ca un prund emotional.
Galeria "Dialog" ne-a dat si de data asta un semnal de admirabila optiune.
Iubirile lui Nichita
Poetul a fost cu Gabriela Melinescu, femeia care l-a inspirat cel mai mult, timp
de zece ani.
Nascut pe 31 martie 1933, Nichita Stanescu ar fi implinit astazi 74 de ani. Despre poetul-vedeta al anilor ‘60, mort in 1983, cei care i-au fost apropiati povestesc ca avea la fel de mult succes amoros pe cat atragea cohorte intregi de admiratori.
In „Jurnal suedez I”, publicat in 2003 la Polirom, Gabriela Melinescu, scriitoarea cu care Nichita a fost impreuna aproape zece ani, vorbeste despre el deseori ca despre cel mai generos om cu prietenii sai, cu care petrecea zile si nopti intregi.
Aceasta generozitate si farmecul recunoscut de toti par sa-i fi asigurat si succesul in dragoste, pana la un punct insa. Casatorit de trei ori, cu Magdalena Petrescu, Doina Ciurea si Tudorica Tarata (Dora), Nichita a avut patru relatii de durata, dintre care cea mai aprinsa, dar si cea mai dificila a fost cu Gabriela Melinescu, singura cu care nu s-a casatorit.
„Leoaica tanara, iubirea”
Poetul era deja la a doua casatorie cand a cunoscut-o pe Gabriela Melinescu, in 1964. Legatura lor a durat zece ani, el ramanand insurat cu Doina Ciurea in toata aceasta perioada. La 31 de ani, Nichita publicase al doilea volum, „O viziune a sentimentelor”, influentat puternic de relatia sa cu a doua sotie.
Printre textele din volum se numara si „Leoaica tanara, iubirea”, una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, care pare sa anticipeze intalnirea cu Gabriela Melinescu. Ea era nascuta chiar in zodia Leului. Ca pe o „felina” si-o aminteste si Ileana Malancioiu pe iubita lui Nichita atunci cand a intalnit-o prima oara.
Poeta povesteste, in convorbirile cu criticul Daniel Cristea-Enache, publicate sub titlul „Recursul la memorie”, ca Nichita a incercat sa o cucereasca, dar ea fusese avertizata de obiceiul lui si i-a replicat: „Decat sa-mi spui ceva in care nu crezi nici tu, mai bine mi-ai face cunostinta cu Gabriela. Pentru ca ea e poeta pe care o iubesc cel mai mult”.
Poetul ii „picta” poeme
Chiar daca si-a scris jurnalul, publicat in trei volume, dupa plecarea in Suedia, Gabriela Melinescu vorbeste in el deseori despre Nichita, mai ales in paginile care dateaza din 1976.
Relatia lor apare aici ca o iubire dificila, solicitanta, dar de neuitat. Autoarea chiar se intreaba ce s-a intamplat cu visele lor de a imbatrani impreuna. Acum, cu 20 de ani mai tarziu, tot ea isi da raspunsul: „Doi creatori nu prea pot convietui. Era foarte greu de trait cu un om care era un panteon intreg de persoane”.
Cei doi s-au cunoscut la cenaclul condus atunci de Eugen Barbu. „Acolo m-a vazut pentru prima oara Nichita. Presupun ca m-a remarcat din cauza succesului pe care l-am avut cu textele citite”, isi aminteste Gabriela Melinescu.
Cele mai frumoase momente petrecute impreuna erau atunci cand Nichita ii „picta” poeme. „Era atat de solicitat de prietenii lui, incat se intorcea coplesit acasa. Atunci nu mai putea sa scrie si imi picta mie poeme, de care uita apoi”, isi aminteste scriitoarea.
Ea il surprindea pe Nichita aducandu-i-le apoi scrise la masina de o prietena de la „Romania literara”. „Nichita a scris multe dintre poemele sale atunci”, povesteste Alexandru Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane si cunoscator al biografiei poetului.
Opera completa
Nichita de 1.000 de ori
Doua aparitii recente isi disputa titulatura de editie completa a operei lui Nichita Stanescu. Prima dintre ele, in ordinea publicarii, este „Opera integrala”, cu sase volume aparute din 2002 pana in 2006 la Editura Univers Enciclopedic, in colaborare cu Academia Romana.
„In cele aproximativ 10.000 de pagini, ingrijite de Mircea Colosenco, apar toate scrierile poetice, eseistice, publicistice ale lui Nichita”, explica Eugen Simion. Fiecare volum a fost publicat in 1.000 de exemplare, iar primele trei au aparut deja si in editia a doua.
Cealalta colectie, „Opera Magna”, ingrijita de Alexandru Condeescu la Editura Muzeului Literaturii Romane, contine cinci volume, publicate in ultimii trei ani, tot in cate 1.000 de exemplare fiecare.
Primele doua s-au epuizat deja. Alta aparitie, „Rasu’-Plansu’ lui Nichita Stanescu”, de Laurian Stanchescu, care a fost prezentata la Salonul de Carte de la Paris, cuprinde 12 volume, din care au iesit pe piata patru pana acum.
Aceste volume dezvaluie informatii inedite despre poet, culese din evocari si interviuri. Editura Corint pregateste o noua antologie, „Invizibilul soare”, ingrijita de Ion Mircea, in 1.000 de exemplare, pentru Targul de carte Bookfest.
Cele trei sotii ale poetului
Pentru prima oara, Nichita Stanescu s-a casatorit in 1952, imediat dupa absolvirea liceului, cu Magdalena Petrescu. El avea 19 ani, iar ea era sora celui mai bun prieten al sau.
Din Ploiesti, au plecat amandoi la facultate in Bucuresti, unde casatoria n-a rezistat decat vreo doi ani. Totusi, dupa Revolutie, cand prima sotie, plecata in Australia, a revenit in tara, a rascumparat pianul familiei Stanescu, pierdut la nationalizare, si l-a donat Muzeului „Nichita Stanescu” din Ploiesti.
La putin timp dupa despartirea de iubita din liceu, a cunoscut-o pe cea de-a doua sotie a sa, poeta Doina Ciurea. Printre tinerii scriitori circula legenda ca aceasta ar fi avut o relatie cu Labis, rivalul literar al lui Nichita.
„Atunci, cum isi propusese sa cucereasca poezia, a cucerit-o si pe Doina”, explica Alexandru Condeescu. Cei doi insa nu s-au casatorit pana in 1962, cu doar doi ani inainte de intalnirea cu Gabriela Melinescu.
Suferea de gelozie
Dupa spusele celor care l-au cunoscut, poetul suferea de gelozie, desi el insusi nu se dadea in laturi de la a face curte mai multor femei. Stefan Agopian isi aminteste ca l-a intrebat, prin ‘80, de ce nu mai vorbeste cu scriitorul Mircea Ciobanu. „Am auzit ca s-a culcat cu sotia mea”, a raspuns Nichita.
Era vorba de Doina Ciurea. „Nu conteaza ca am parasit-o, nimeni nu are voie sa se culce cu ea”.Florin Iaru, care-l vizita deseori in ‘77-’78, impreuna cu Traian T. Cosovei, isi aminteste ca imediat dupa ce a cunoscut-o pe colega lor, Dora, poetul a devenit gelos pe el. Prietenia dintre ei a revenit la normal abia in 1981.
Pe Dora, care le era colega de facultate, chiar Florin Iaru si Traian T. Cosovei au dus-o in vizita la Nichita. „Orice student la Litere voia sa-l cunoasca”, spune Iaru.
Chiar atunci, la prima intalnire, gazda lor s-a indragostit de tanara studenta, careia i-ar fi spus: „Tu nu mai pleci de aici”. La scurt timp, Dora s-a mutat la el si au ramas impreuna pana in 1983, cand a murit Nichita. Totusi, nu s-au casatorit decat in 1982, cand poetul urma sa primeasca Premiul pentru literatura „Cununa de aur”, in Iugoslavia.
Ca sa poata merge si Dora cu el trebuiau sa fie casatoriti. Nichita nu divortase de Doina Ciurea pana atunci, dupa spusele lui Condeescu, pentru ca avea oroare de tribunal.
de zece ani.
Nascut pe 31 martie 1933, Nichita Stanescu ar fi implinit astazi 74 de ani. Despre poetul-vedeta al anilor ‘60, mort in 1983, cei care i-au fost apropiati povestesc ca avea la fel de mult succes amoros pe cat atragea cohorte intregi de admiratori.
In „Jurnal suedez I”, publicat in 2003 la Polirom, Gabriela Melinescu, scriitoarea cu care Nichita a fost impreuna aproape zece ani, vorbeste despre el deseori ca despre cel mai generos om cu prietenii sai, cu care petrecea zile si nopti intregi.
Aceasta generozitate si farmecul recunoscut de toti par sa-i fi asigurat si succesul in dragoste, pana la un punct insa. Casatorit de trei ori, cu Magdalena Petrescu, Doina Ciurea si Tudorica Tarata (Dora), Nichita a avut patru relatii de durata, dintre care cea mai aprinsa, dar si cea mai dificila a fost cu Gabriela Melinescu, singura cu care nu s-a casatorit.
„Leoaica tanara, iubirea”
Poetul era deja la a doua casatorie cand a cunoscut-o pe Gabriela Melinescu, in 1964. Legatura lor a durat zece ani, el ramanand insurat cu Doina Ciurea in toata aceasta perioada. La 31 de ani, Nichita publicase al doilea volum, „O viziune a sentimentelor”, influentat puternic de relatia sa cu a doua sotie.
Printre textele din volum se numara si „Leoaica tanara, iubirea”, una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, care pare sa anticipeze intalnirea cu Gabriela Melinescu. Ea era nascuta chiar in zodia Leului. Ca pe o „felina” si-o aminteste si Ileana Malancioiu pe iubita lui Nichita atunci cand a intalnit-o prima oara.
Poeta povesteste, in convorbirile cu criticul Daniel Cristea-Enache, publicate sub titlul „Recursul la memorie”, ca Nichita a incercat sa o cucereasca, dar ea fusese avertizata de obiceiul lui si i-a replicat: „Decat sa-mi spui ceva in care nu crezi nici tu, mai bine mi-ai face cunostinta cu Gabriela. Pentru ca ea e poeta pe care o iubesc cel mai mult”.
Poetul ii „picta” poeme
Chiar daca si-a scris jurnalul, publicat in trei volume, dupa plecarea in Suedia, Gabriela Melinescu vorbeste in el deseori despre Nichita, mai ales in paginile care dateaza din 1976.
Relatia lor apare aici ca o iubire dificila, solicitanta, dar de neuitat. Autoarea chiar se intreaba ce s-a intamplat cu visele lor de a imbatrani impreuna. Acum, cu 20 de ani mai tarziu, tot ea isi da raspunsul: „Doi creatori nu prea pot convietui. Era foarte greu de trait cu un om care era un panteon intreg de persoane”.
Cei doi s-au cunoscut la cenaclul condus atunci de Eugen Barbu. „Acolo m-a vazut pentru prima oara Nichita. Presupun ca m-a remarcat din cauza succesului pe care l-am avut cu textele citite”, isi aminteste Gabriela Melinescu.
Cele mai frumoase momente petrecute impreuna erau atunci cand Nichita ii „picta” poeme. „Era atat de solicitat de prietenii lui, incat se intorcea coplesit acasa. Atunci nu mai putea sa scrie si imi picta mie poeme, de care uita apoi”, isi aminteste scriitoarea.
Ea il surprindea pe Nichita aducandu-i-le apoi scrise la masina de o prietena de la „Romania literara”. „Nichita a scris multe dintre poemele sale atunci”, povesteste Alexandru Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane si cunoscator al biografiei poetului.
Opera completa
Nichita de 1.000 de ori
Doua aparitii recente isi disputa titulatura de editie completa a operei lui Nichita Stanescu. Prima dintre ele, in ordinea publicarii, este „Opera integrala”, cu sase volume aparute din 2002 pana in 2006 la Editura Univers Enciclopedic, in colaborare cu Academia Romana.
„In cele aproximativ 10.000 de pagini, ingrijite de Mircea Colosenco, apar toate scrierile poetice, eseistice, publicistice ale lui Nichita”, explica Eugen Simion. Fiecare volum a fost publicat in 1.000 de exemplare, iar primele trei au aparut deja si in editia a doua.
Cealalta colectie, „Opera Magna”, ingrijita de Alexandru Condeescu la Editura Muzeului Literaturii Romane, contine cinci volume, publicate in ultimii trei ani, tot in cate 1.000 de exemplare fiecare.
Primele doua s-au epuizat deja. Alta aparitie, „Rasu’-Plansu’ lui Nichita Stanescu”, de Laurian Stanchescu, care a fost prezentata la Salonul de Carte de la Paris, cuprinde 12 volume, din care au iesit pe piata patru pana acum.
Aceste volume dezvaluie informatii inedite despre poet, culese din evocari si interviuri. Editura Corint pregateste o noua antologie, „Invizibilul soare”, ingrijita de Ion Mircea, in 1.000 de exemplare, pentru Targul de carte Bookfest.
Cele trei sotii ale poetului
Pentru prima oara, Nichita Stanescu s-a casatorit in 1952, imediat dupa absolvirea liceului, cu Magdalena Petrescu. El avea 19 ani, iar ea era sora celui mai bun prieten al sau.
Din Ploiesti, au plecat amandoi la facultate in Bucuresti, unde casatoria n-a rezistat decat vreo doi ani. Totusi, dupa Revolutie, cand prima sotie, plecata in Australia, a revenit in tara, a rascumparat pianul familiei Stanescu, pierdut la nationalizare, si l-a donat Muzeului „Nichita Stanescu” din Ploiesti.
La putin timp dupa despartirea de iubita din liceu, a cunoscut-o pe cea de-a doua sotie a sa, poeta Doina Ciurea. Printre tinerii scriitori circula legenda ca aceasta ar fi avut o relatie cu Labis, rivalul literar al lui Nichita.
„Atunci, cum isi propusese sa cucereasca poezia, a cucerit-o si pe Doina”, explica Alexandru Condeescu. Cei doi insa nu s-au casatorit pana in 1962, cu doar doi ani inainte de intalnirea cu Gabriela Melinescu.
Suferea de gelozie
Dupa spusele celor care l-au cunoscut, poetul suferea de gelozie, desi el insusi nu se dadea in laturi de la a face curte mai multor femei. Stefan Agopian isi aminteste ca l-a intrebat, prin ‘80, de ce nu mai vorbeste cu scriitorul Mircea Ciobanu. „Am auzit ca s-a culcat cu sotia mea”, a raspuns Nichita.
Era vorba de Doina Ciurea. „Nu conteaza ca am parasit-o, nimeni nu are voie sa se culce cu ea”.Florin Iaru, care-l vizita deseori in ‘77-’78, impreuna cu Traian T. Cosovei, isi aminteste ca imediat dupa ce a cunoscut-o pe colega lor, Dora, poetul a devenit gelos pe el. Prietenia dintre ei a revenit la normal abia in 1981.
Pe Dora, care le era colega de facultate, chiar Florin Iaru si Traian T. Cosovei au dus-o in vizita la Nichita. „Orice student la Litere voia sa-l cunoasca”, spune Iaru.
Chiar atunci, la prima intalnire, gazda lor s-a indragostit de tanara studenta, careia i-ar fi spus: „Tu nu mai pleci de aici”. La scurt timp, Dora s-a mutat la el si au ramas impreuna pana in 1983, cand a murit Nichita. Totusi, nu s-au casatorit decat in 1982, cand poetul urma sa primeasca Premiul pentru literatura „Cununa de aur”, in Iugoslavia.
Ca sa poata merge si Dora cu el trebuiau sa fie casatoriti. Nichita nu divortase de Doina Ciurea pana atunci, dupa spusele lui Condeescu, pentru ca avea oroare de tribunal.
NexT, un festival inceput cu dreptul
NexT. Cu N de la Nemescu, T de la Toncu. Ei erau cei care veneau din urma, generatia lui Cristian Nemescu, a inginerului de sunet Andrei Toncu. In memoria lor s-a nascut Festivalul de scurt si mediumetraj, din dragostea prietenilor, stimulati de producatoarea Ada Solomon, sufletul acestei initiative. Este o bucurie sa constati extinderea experientei TIFF, in materie de profesionism. Buna organizare, desi timpul avut la dispozitie a fost scurt, criterii ferme in selectie (director artistic - criticul Andei Gorzo), cu un singur regret, absenta unor zone geografice deosebit de fertile, oaspeti prestigiosi, aflati printre noi chiar de la inceput, idei inspirate convertite in intalniri utile, descoperiri sau redescoperiri.
Sa nu uit detasamentul voluntarilor, vreo 50, tineri iubitori ai filmului, raspanditi peste tot. Si, datorita lor, acest complicat mecanism numit festival functioneaza fara poticneli si timpi
morti. Debutul manifestarii a apartinut celor care "Si ei au fost generatia NexT", sperantelor noastre din anii '80, Adrian Sarbu, Laurentiu Damian, Radu Nicoara, Nae Caranfil, Ovidiu Bose Pastina, ultimul, din pacate, plecat dintre noi. Probabil ca, pentru tinerii spectatori, filmele din Institut ale acestora au fost o revelatie. Pentru noi, cei care le stiam demult, revederea a fost o verificare a puterii lor de a infrunta timpul. "Oaspetii trebuie onorati" (Sarbu), "Cin-vrit" (Damian), "Solo pentru sax" (Nicoara), "Frumos e in septembrie la Venetia" (Caranfil), "Arta apararii individuale" (Pastina), in ciuda inconvenientelor de ordin tehnic, spun multe nu numai despre talentul acestor varfuri ale unei generatii, dar si despre curajul observatiei sociale, intr-o epoca a plecaciunilor, in care chiar aveai nevoie de curaj. Nae Caranfil a evocat un episod demn de o comedie amara: pentru a-si trimite de unul singur un film de scoala la un festival - de unde avea sa se intoarca, de altfel, cu doua premii - a trebuit sa scoata bobina pe furis din Institut. Un adevarat eveniment: prezenta cunoscutului monteur si inginer de sunet (film editor si sound designer, daca vrem) Walter Murch, colaboratorul pretios al lui Coppola si Minghella. Documentarul intitulat "Murch", realizat de David Bleiman Ichioka si Edie Ichioka, ne-a condus in intimitatea lucrului, a secretului acestui mare artist ale carui interventii aveau tonul unor adevarate analize ale articulatiilor ce unesc imaginea si sunetul. A fost o adevarata introducere pentru workshop-urile urmatoare, la care erai tentat sa iei notite. Sau macar sa-ti incordezi memoria, pentru a nu uita "zornaitul neuronilor" din mintea lui Al Pacino, intr-o scena din "Nasul", efect indus de sunetele montate de Murch. Sa tot inveti.
Sa nu uit detasamentul voluntarilor, vreo 50, tineri iubitori ai filmului, raspanditi peste tot. Si, datorita lor, acest complicat mecanism numit festival functioneaza fara poticneli si timpi
morti. Debutul manifestarii a apartinut celor care "Si ei au fost generatia NexT", sperantelor noastre din anii '80, Adrian Sarbu, Laurentiu Damian, Radu Nicoara, Nae Caranfil, Ovidiu Bose Pastina, ultimul, din pacate, plecat dintre noi. Probabil ca, pentru tinerii spectatori, filmele din Institut ale acestora au fost o revelatie. Pentru noi, cei care le stiam demult, revederea a fost o verificare a puterii lor de a infrunta timpul. "Oaspetii trebuie onorati" (Sarbu), "Cin-vrit" (Damian), "Solo pentru sax" (Nicoara), "Frumos e in septembrie la Venetia" (Caranfil), "Arta apararii individuale" (Pastina), in ciuda inconvenientelor de ordin tehnic, spun multe nu numai despre talentul acestor varfuri ale unei generatii, dar si despre curajul observatiei sociale, intr-o epoca a plecaciunilor, in care chiar aveai nevoie de curaj. Nae Caranfil a evocat un episod demn de o comedie amara: pentru a-si trimite de unul singur un film de scoala la un festival - de unde avea sa se intoarca, de altfel, cu doua premii - a trebuit sa scoata bobina pe furis din Institut. Un adevarat eveniment: prezenta cunoscutului monteur si inginer de sunet (film editor si sound designer, daca vrem) Walter Murch, colaboratorul pretios al lui Coppola si Minghella. Documentarul intitulat "Murch", realizat de David Bleiman Ichioka si Edie Ichioka, ne-a condus in intimitatea lucrului, a secretului acestui mare artist ale carui interventii aveau tonul unor adevarate analize ale articulatiilor ce unesc imaginea si sunetul. A fost o adevarata introducere pentru workshop-urile urmatoare, la care erai tentat sa iei notite. Sau macar sa-ti incordezi memoria, pentru a nu uita "zornaitul neuronilor" din mintea lui Al Pacino, intr-o scena din "Nasul", efect indus de sunetele montate de Murch. Sa tot inveti.
Fără hamburgeri în şcoli!
Un proiect legislativ care interzice promovarea şi vânzarea produselor nesănătoase în unităţile şcolare ar putea deveni lege în toamna acestui an şcolar
Câteva sute de părinţi clujeni, nemulţumiţi de faptul că firmele de fast food îşi promovează nestingherite produsele în şcoli şi grădiniţe, au cerut ajutorul parlamentarilor pentru elaborarea unui proiect de lege care să interzică vânzarea produselor de acest gen în incinta unităţilor de învăţământ. Proiectul va intra în dezbaterea parlamentului şi prevede sancţiuni care pot ajunge până la 50.000 de lei.
În prezent, peste 30% din copiii din ţara noastră suferă de obezitate
. Nutriţioniştii români spun că greşelile alimentare reprezintă una dintre principalele cauze ale exploziei numărului de copii
supraponderali.
Trist este faptul că, de cele mai multe ori, părinţii sunt cei care îşi duc copiii în fast-fooduri sau le înlocuiesc "pacheţelul de acasă" cu bani. Astfel, copiii sunt tentaţi să aleagă chipsurile, napolitanele sau hamburgerii, produse gustoase şi prezentate într-un mod atrăgător, dar foarte nesănătoase, în detrimentul fructelor şi legumelor.
"Chiar dacă oferă o senzaţie de saţietate pe moment, aceasta dispare imediat, iar organismul
cere o nouă gustare după un timp scurt. Elevii se pot simţi obosiţi şi îşi pierd concentrarea în timpul orelor de curs. În plus, cantitatea crescută de zahăr, existentă în alimentele de tip fast- food, are efecte negative şi asupra dinţilor în formare ai copiilor. Pe de altă parte, niciunul dintre acestea nu conţine necesarul de vitamine şi minerale, esenţiale pentru creşterea armonioasă a copilului", explică prof. Mariana Graur, preşedintele Societăţii Române de Nutriţie. Medicul
Mariana Graur a contribuit la elaborarea proiectului de lege, împreună cu deputaţii Mircia Giurgiu şi Petru Movilă. Potrivit prof. Graur, pe rafturile magazinelor aflate în incinta sau proximitatea şcolilor ar trebui să se regăsească iaurturi, apă minerală şi fructe.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării susţine, la rândul lui, această iniţiativă. "Dacă aşa au decis specialiştii în nutriţie, noi nu putem decât să fim de acord cu ei", ne-a declarat Daniel Tomoni, de la biroul
de presă al MEdC.
„Consumarea unor astfel de produse este inevitabilă"
Preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Mihaela Gună, nu agreează interzicerea comercializării produselor de acest gen.
"Nu ştiu nimic despre această iniţiativă. În opinia mea, consumarea unor astfel de produse este inevitabilă, deoarece în şcoli nu există condiţii pentru prepararea grătarului sau a salatei, aşa cum recomandă nutriţioniştii", ne-a declarat aceasta.
Mihaela Gună spune că un comportament alimentar sănătos nu ar trebui impus printr-o iniţiativă legislativă.
"Când un copil îşi cumpără un aliment, el ar trebui să aibă garanţia că nu-i dăunează sănătăţii şi că este indicat pentru vârsta lui. Avem legislaţie în acest sens, pe care producătorii şi comercianţii ar trebui să o respecte", a explicat preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi. Dacă acest proiect legislativ se va concretiza într-o lege, ea îşi va producele efectele din toamna acestui an şcolar.
Astfel, România ar deveni al doilea stat din UE, după Estonia, în care va fi interzis consumul şi comercializarea alimentelor de tip fast-food şi a băuturilor dulci în interiorul sau în preajma şcolilor.
Câteva sute de părinţi clujeni, nemulţumiţi de faptul că firmele de fast food îşi promovează nestingherite produsele în şcoli şi grădiniţe, au cerut ajutorul parlamentarilor pentru elaborarea unui proiect de lege care să interzică vânzarea produselor de acest gen în incinta unităţilor de învăţământ. Proiectul va intra în dezbaterea parlamentului şi prevede sancţiuni care pot ajunge până la 50.000 de lei.
În prezent, peste 30% din copiii din ţara noastră suferă de obezitate
. Nutriţioniştii români spun că greşelile alimentare reprezintă una dintre principalele cauze ale exploziei numărului de copii
supraponderali.
Trist este faptul că, de cele mai multe ori, părinţii sunt cei care îşi duc copiii în fast-fooduri sau le înlocuiesc "pacheţelul de acasă" cu bani. Astfel, copiii sunt tentaţi să aleagă chipsurile, napolitanele sau hamburgerii, produse gustoase şi prezentate într-un mod atrăgător, dar foarte nesănătoase, în detrimentul fructelor şi legumelor.
"Chiar dacă oferă o senzaţie de saţietate pe moment, aceasta dispare imediat, iar organismul
cere o nouă gustare după un timp scurt. Elevii se pot simţi obosiţi şi îşi pierd concentrarea în timpul orelor de curs. În plus, cantitatea crescută de zahăr, existentă în alimentele de tip fast- food, are efecte negative şi asupra dinţilor în formare ai copiilor. Pe de altă parte, niciunul dintre acestea nu conţine necesarul de vitamine şi minerale, esenţiale pentru creşterea armonioasă a copilului", explică prof. Mariana Graur, preşedintele Societăţii Române de Nutriţie. Medicul
Mariana Graur a contribuit la elaborarea proiectului de lege, împreună cu deputaţii Mircia Giurgiu şi Petru Movilă. Potrivit prof. Graur, pe rafturile magazinelor aflate în incinta sau proximitatea şcolilor ar trebui să se regăsească iaurturi, apă minerală şi fructe.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării susţine, la rândul lui, această iniţiativă. "Dacă aşa au decis specialiştii în nutriţie, noi nu putem decât să fim de acord cu ei", ne-a declarat Daniel Tomoni, de la biroul
de presă al MEdC.
„Consumarea unor astfel de produse este inevitabilă"
Preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Mihaela Gună, nu agreează interzicerea comercializării produselor de acest gen.
"Nu ştiu nimic despre această iniţiativă. În opinia mea, consumarea unor astfel de produse este inevitabilă, deoarece în şcoli nu există condiţii pentru prepararea grătarului sau a salatei, aşa cum recomandă nutriţioniştii", ne-a declarat aceasta.
Mihaela Gună spune că un comportament alimentar sănătos nu ar trebui impus printr-o iniţiativă legislativă.
"Când un copil îşi cumpără un aliment, el ar trebui să aibă garanţia că nu-i dăunează sănătăţii şi că este indicat pentru vârsta lui. Avem legislaţie în acest sens, pe care producătorii şi comercianţii ar trebui să o respecte", a explicat preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi. Dacă acest proiect legislativ se va concretiza într-o lege, ea îşi va producele efectele din toamna acestui an şcolar.
Astfel, România ar deveni al doilea stat din UE, după Estonia, în care va fi interzis consumul şi comercializarea alimentelor de tip fast-food şi a băuturilor dulci în interiorul sau în preajma şcolilor.
Orele de chimie şi fizică, sperietoarele elevilor
În timp
ce profesorii spun că orele de ştiinţe exacte sunt cele mai frumoase şi folositoare în viaţă, liceenii nu sunt convinşi de acest lucru
„Mie nu-mi place ora de chimie", e dictonul principal în rândul liceenilor. Formulele foarte lungi, lecţiile plicticoase şi lipsa experimentelor îi fac pe liceeni să nu le iubească nici pe profesoarele de chimie şi nici orele ţinute de acestea. Nici fizica nu le place prea mult elevilor de liceu. Depinde de profesorul care o predă. "Cel mai mult ne place franceza, profesoara e super", spune Marius Niculae din clasa a lX-a la Grupul Şcolar nr. 19 (RATB) din Bucureşti. Elevul adaugă că nu-i place chimia din generală, când profesoara "avea ceva cu el". Marius îşi aminteşte că, într-o oră de chimie, a dat foc la un recipient din cauză că a folosit substanţe nepotrivite. "La fizică aveam un profesor care, dacă bătea Steaua, ne dădea numai note mari, dar dacă lua bătaie luam numai trei şi patru", povesteşte Marius.
Fără experimente de laborator
Nici la anii terminali situaţia nu diferă în privinţa orelor de chimie. Elevii spun că nu au făcut niciun experiment în laboratorul de chimie pentru că nu au avut aşa ceva. "Contează şi profesorul. Nouă mai mult ne place fizica. Asta pentru că avem şi dirigintele de fizică", spune Constantin Nica, elev din clasa Xll-a la acelaşi liceu. Profesorul de fizică susţine că sunt foarte puţini copiii cărora să le placă materia pentru că e grea şi e mult de muncă. "Mai e şi problema cum vin din şcoala generală. Cei care au o bază solidă din clasele şaptea şi a opta fac faţă cu brio la liceu", spune Ioan Păduraru, profesor de fizică la Grupul Şcolar nr.19. Lecţiile de fizică au loc pe calculator, ceea ce îi face să înţeleagă mai bine materia predată. Directorul liceului susţine că, din cauza profilului liceului, au pus accent pe dotarea laboratoarelor de fizică şi electrotehnică. "Abia de anul acesta vom avea laboratoare de chimie şi biologie. În câteva zile, vom pune în funcţiune şi un nou laborator de fizică. Am montat deja mobilierul
şi urmează să punem şi dispozitivele", spune Doiniţa Ghinea, director al Liceului RATB.
Profesoara încearcă să se impună
Nici la Liceul "Grigore Moisil" chimia nu se numără printre preferinţele elevilor. "Mie nu-mi place chimia pentru că e foarte complicată. Îmi place cum predă profesoara, dar îmi e frică de ea, pentru că încearcă să se impună. Nu pot să iau note mari", spune Răzvan Grigore din clasa Xl-a B.
ce profesorii spun că orele de ştiinţe exacte sunt cele mai frumoase şi folositoare în viaţă, liceenii nu sunt convinşi de acest lucru
„Mie nu-mi place ora de chimie", e dictonul principal în rândul liceenilor. Formulele foarte lungi, lecţiile plicticoase şi lipsa experimentelor îi fac pe liceeni să nu le iubească nici pe profesoarele de chimie şi nici orele ţinute de acestea. Nici fizica nu le place prea mult elevilor de liceu. Depinde de profesorul care o predă. "Cel mai mult ne place franceza, profesoara e super", spune Marius Niculae din clasa a lX-a la Grupul Şcolar nr. 19 (RATB) din Bucureşti. Elevul adaugă că nu-i place chimia din generală, când profesoara "avea ceva cu el". Marius îşi aminteşte că, într-o oră de chimie, a dat foc la un recipient din cauză că a folosit substanţe nepotrivite. "La fizică aveam un profesor care, dacă bătea Steaua, ne dădea numai note mari, dar dacă lua bătaie luam numai trei şi patru", povesteşte Marius.
Fără experimente de laborator
Nici la anii terminali situaţia nu diferă în privinţa orelor de chimie. Elevii spun că nu au făcut niciun experiment în laboratorul de chimie pentru că nu au avut aşa ceva. "Contează şi profesorul. Nouă mai mult ne place fizica. Asta pentru că avem şi dirigintele de fizică", spune Constantin Nica, elev din clasa Xll-a la acelaşi liceu. Profesorul de fizică susţine că sunt foarte puţini copiii cărora să le placă materia pentru că e grea şi e mult de muncă. "Mai e şi problema cum vin din şcoala generală. Cei care au o bază solidă din clasele şaptea şi a opta fac faţă cu brio la liceu", spune Ioan Păduraru, profesor de fizică la Grupul Şcolar nr.19. Lecţiile de fizică au loc pe calculator, ceea ce îi face să înţeleagă mai bine materia predată. Directorul liceului susţine că, din cauza profilului liceului, au pus accent pe dotarea laboratoarelor de fizică şi electrotehnică. "Abia de anul acesta vom avea laboratoare de chimie şi biologie. În câteva zile, vom pune în funcţiune şi un nou laborator de fizică. Am montat deja mobilierul
şi urmează să punem şi dispozitivele", spune Doiniţa Ghinea, director al Liceului RATB.
Profesoara încearcă să se impună
Nici la Liceul "Grigore Moisil" chimia nu se numără printre preferinţele elevilor. "Mie nu-mi place chimia pentru că e foarte complicată. Îmi place cum predă profesoara, dar îmi e frică de ea, pentru că încearcă să se impună. Nu pot să iau note mari", spune Răzvan Grigore din clasa Xl-a B.
Asistentii de pe ambulante nu vor sa mai fie luati drept taximetristi
Ambulantierii au solicitat Casei Nationale de Asigurari
de Sanatate si Ministerului Sanatatii ca decontarea serviciului transportului neasistat sa includa si costul solicitarii. Acestia sustin ca bolnavul, chiar daca nu este insotit de medic
, este monitorizat pe timpul
transportului de catre un asistent care, in caz de nevoie, intervine. Aspectul a fost sesizat si de Raed Arafat, presedinte al Comisiei de Urgente si Dezastre din Ministerul Sanatatii, care a atras atentia ca in ambulante exista un asistent medical care asigura ingrijire medicala pacientului. Potrivit acestuia, in momentul de fata, decontarile pentru ambulantele de tip A1 si A2, care nu sunt medicalizate, se fac doar la pretul kilometrilor parcursi, adica in regim de taximetru. Raed Arafat a opinat ca, in normele de aplicare a contractului cadru pe 2007, trebuie stabilit un cost al solicitarii pentru transportul neasistat, deoarece, in prezent, nu sunt acoperite corect costurile acestui tip de transport pentru bolnavi.
de Sanatate si Ministerului Sanatatii ca decontarea serviciului transportului neasistat sa includa si costul solicitarii. Acestia sustin ca bolnavul, chiar daca nu este insotit de medic
, este monitorizat pe timpul
transportului de catre un asistent care, in caz de nevoie, intervine. Aspectul a fost sesizat si de Raed Arafat, presedinte al Comisiei de Urgente si Dezastre din Ministerul Sanatatii, care a atras atentia ca in ambulante exista un asistent medical care asigura ingrijire medicala pacientului. Potrivit acestuia, in momentul de fata, decontarile pentru ambulantele de tip A1 si A2, care nu sunt medicalizate, se fac doar la pretul kilometrilor parcursi, adica in regim de taximetru. Raed Arafat a opinat ca, in normele de aplicare a contractului cadru pe 2007, trebuie stabilit un cost al solicitarii pentru transportul neasistat, deoarece, in prezent, nu sunt acoperite corect costurile acestui tip de transport pentru bolnavi.
Mii de tineri ar trebui să plece din orfelinate
Aproape 7.000 de tineri, care au împlinit 18 ani, ar trebui să părăsească în acest an centrele de plasament. Ei mai pot rămâne în grija statului doar dacă sunt elevi sau studenţi. O parte dintre tineri deveniţi majori au norocul să primească un loc în apartamentele sociale, care sunt însă insuficiente pentru cei 7.000 de orfani care ar trebui să părăsească centrele de plasament.
Dacă autorităţile locale fac eforturi să cumpere locuinţe sociale, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Protecţie a Copilului nu spun decât un singur lucru: tinerii ar trebui să înveţe să îşi ia viaţa în propriile mâini.
Loredana Vasile are 20 de ani şi stă în centrul de plasament Pinochio de nouă ani. Fata ar fi trebuit să părăsească centrul în urmă cu doi ani, dar norocul ei a fost că este încă elevă la liceu.
"Am ajuns aici pentru că mama a rămas fără casă şi a trebuit să vin pentru că altfel rămâneam pe stradă. Mama momentan e la un azil de bătâni, iar fratele meu e la Sibiu pentru că e bolnav psihic", a spus Loredana.
Alţi tineri orfani au avut şansa să primească un loc în apartamentele sociale, special cumpărate pentru cei care trebuie să părăsească centrele de plasament. În întreaga ţară sunt doar 467 de apartamente sociale, neîncăpătoare pentru miile de tineri instituţionalizaţi.
"Nu există legislaţie pentru aceşti copii
, aici e problema. Autoritatea naţională nu contribuie cu fonduri pentru aşa ceva, ei dau fonduri doar pentru salarii şi pentru hrana copiilor", a declarat Monica Nedef.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului nu are nicio strategie privind protejarea acestor tineri. "Tinerii din aceste centre, dar şi personalul care se ocupă de ei, ar trebui să înţeleagă faptul că aceşti tineri trebuie să înveţe să îşi ia viaţa în mâini", a declarat Bogdan Panait, preşedinte ANPDC.
Dacă autorităţile locale fac eforturi să cumpere locuinţe sociale, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Protecţie a Copilului nu spun decât un singur lucru: tinerii ar trebui să înveţe să îşi ia viaţa în propriile mâini.
Loredana Vasile are 20 de ani şi stă în centrul de plasament Pinochio de nouă ani. Fata ar fi trebuit să părăsească centrul în urmă cu doi ani, dar norocul ei a fost că este încă elevă la liceu.
"Am ajuns aici pentru că mama a rămas fără casă şi a trebuit să vin pentru că altfel rămâneam pe stradă. Mama momentan e la un azil de bătâni, iar fratele meu e la Sibiu pentru că e bolnav psihic", a spus Loredana.
Alţi tineri orfani au avut şansa să primească un loc în apartamentele sociale, special cumpărate pentru cei care trebuie să părăsească centrele de plasament. În întreaga ţară sunt doar 467 de apartamente sociale, neîncăpătoare pentru miile de tineri instituţionalizaţi.
"Nu există legislaţie pentru aceşti copii
, aici e problema. Autoritatea naţională nu contribuie cu fonduri pentru aşa ceva, ei dau fonduri doar pentru salarii şi pentru hrana copiilor", a declarat Monica Nedef.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului nu are nicio strategie privind protejarea acestor tineri. "Tinerii din aceste centre, dar şi personalul care se ocupă de ei, ar trebui să înţeleagă faptul că aceşti tineri trebuie să înveţe să îşi ia viaţa în mâini", a declarat Bogdan Panait, preşedinte ANPDC.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
