sâmbătă, 19 septembrie 2009

Cresterea economica se incadreaza in previziuni: plus 4,5 la suta

Evolutia Produsului Intern Brut (PIB), potrivit statisticii oficiale se mentine in limitele prognozate pentru acest an, in sensul ca pe primele 9 luni, fata de aceeasi perioada din 2001, s-a inregistrat o crestere in termeni reali (corectata cu inflatia) de 4,5 la suta. PIB-ul estimat de Institutul National de Statistica (INS) pentru perioada 1.I.-30.IX 2002 se ridica la 995.716,3 miliarde lei. Principalele resurse care au alimentat cresterea economica provin din marirea volumului de activitate in toate domeniile si deci a valorii adaugate brute, cu exceptia agriculturii, silviculturii si pisciculturii, unde s-a inregistrat o scadere. Astfel, activitatea din industrie a contribuit cu o crestere de 6,9 la suta, constructiile cu 6,8 la suta si serviciile cu 4,4 la suta. Aceste domenii de activitate au adus 80,5 la suta din PIB-ul estimat. Din cauza unui an agricol mai prost, agricultura, piscicultura si silvicultura au avut un efect negativ asupra cresterii PIB, valoarea adaugata bruta scazand cu 4,9 procente fata de perioada de referinta. Se remarca, din informatiile furnizate de INS, o crestere a ratei de investitie determinata prin raportarea formarii brute de capital la valoarea adaugata bruta pe economie, aceasta fiind de 22 la suta (21,3 la suta, in aceeasi perioada din economie). Cresterea economica din primele 9 luni ale anului s-a realizat pe fondul diminuarii deficitului balantei comerciale, exportul net (diferenta dintre importuri si exporturi), de -56.521,6 miliarde lei fiind in scadere fata de aceeasi perioada din 2001. Faptul se datoreaza unei cresteri mai rapide a volumului exporturilor de bunuri si servicii (+15,6 la suta), fata de cel al importurilor (+11,9 la suta). Analiza statistica a evolutiei PIB pentru trimestrul al treilea din 2001 fata de cel corespunzator din 2001 releva o crestere superioara mediei primelor 9 luni, de 4,7 la suta.