vineri, 27 martie 2009

Bariera care desparte SUA de Mexic ameninţă habitatul jaguarilor

Imigraţia ilegală şi construirea zidului de protecţie de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul constituie o ameninţare pentru jaguari şi habitatul acestora, afirmă cercetătorii americani.

Jaguarii nu se vor mai putea deplasa liber din cauza barierei lungi de peste 1.000 de kilometri menită să protejeze America de imigranţii ilegali veniţi din sud.

Jaguarii locuiesc pe o suprafaţă uriaşă, care se întinde din nordul Argentinei până la regiunile de frontieră ale statelor Arizona şi New Mexico. Se credea că au dispărut demult din Statele Unite, până când un exemplar a fost zărit, în 1996, în New Mexico, de un vânător de pume.

Şase luni mai târziu, un alt jaguar a fost fotografiat în Arizona. Aceste întâlniri au determinat autorităţile federale de la Washington să includă jaguarul pe lista animalelor protejate de lege, dar proiectul are puţine şanse să se realizeze.

În ultimii şapte ani, cercetătorii americani au mai fotografiat patru sau cinci jaguari masculi. Deoarece pe teritoriul Statelor Unite nu există nicio femelă, jaguarii sunt nevoiţi să plece spre Mexic pentru a-şi găsi partenere. Asta numai dacă bariera de protecţie le-o va permite.