joi, 18 decembrie 2008
ImoFinance deschide o societate de leasing si una de microfinantari
Fondurile mutuale cu plasamente la Bursa si-au revenit in iulie
Cresterile importante inregistrate in special de actiunile SIF-urilor, dar si de titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au determinat randamente pozitive pentru fondurile diversificate si de actiuni, dupa doua luni de scaderi puternice. Fondurile de actiuni au inregistrat in iulie randamente cuprinse intre 0,7% si 14,6%, cresterea medie fiind de aproximativ 7,4%. In cazul fondurilor diversificate, randamentele au oscilat intre 2,1% si 9,1%, media performantelor fiind de peste 5,2%.
Investitorii pe SIF-uri pot sa rasufle usurati
"Dupa valul important de aprecieri din partea a doua a lunii trecute, trebuia sa urmeze si corectii. Evolutia bursei se inscrie intr-o linie normala a unui trend de crestere", spune Adrian Danciu, analist la Broker Cluj.
Sfarsitul de saptamana a culminat cu convocarea AGA la BCR, in urma careia s-a decis modificarea statutului societatii. Astfel, cu cateva exceptii, Erste va putea lua decizii fara acordul SIF-urilor. Conform noilor prevederi, conducerea Erste Bank va putea sa majoreze capitalul social al BCR, inainte de listarea la Bursa a titlurilor, numai cu acordul SIF-urilor sau in cazuri cerute de normele de prudentialitate si alte cerinte legale.
"In cadrul AGA de la BCR de vineri s-au decis majoritatea punctelor importante de pe ordinea de zi, fapt ce reprezinta un factor pozitiv pentru SIF-uri. Pana la desfasurarea acesteia existau discutii legate de faptul ca Erste ar fi putut sa majoreze capitalul BCR fara participatia SIF-urilor, ceea ce ar fi putut conduce la o diminuare a participatiilor acestora in cadrul bancii", spune Danciu.
"Era firesc ca, dupa listarea la Bursa, BCR sa intre intr-un statut normal al unei societati comerciale prin care deciziile se iau cu 50% din voturi in cadrul AGA, in conditiile in care toate companiile mari listate pe Bursa dispun de aceasta prevedere in statut", este de parere Adrian Danciu.
Toti indicii de pe piata au inregistrat vineri corectii usoare. Astfel, indicele BET-FI a pierdut 1,6%, in timp ce indicele BET a inchis putin sub nivelul de inchidere din sedinta precedenta, pe fondul deprecierii titlurilor Petromidia, care au pierdut inca 3%.
Cele mai tranzactionate au fost din nou actiunile SIF Moldova, care au inchis in scadere cu 2%, pe un rulaj de peste 1,4 mil. euro (4,9 mil. lei). Titlurile Bancii Transilvania au evoluat contrar evolutiei generale de pe piata, castigand 1%, pe fondul unor tranzactii in valoare de aproape 0,7 mil. euro (2,4 mil. lei).
BCR a raportat pe primul semestru al anului un profit de 127 mil. euro, in crestere de la 121 mil. euro cat a realizat in aceeasi parte a anului trecut.
"Rezultatele BCR se inscriu in contextul actual al sectorului bancar", spune Danciu.
Actiunile SIF Oltenia au pierdut 1,6% vineri, pe fondul unor tranzactii in valoare de 1,12 milioane de euro (3,9 milioane de lei). Toate SIF-urile au pierdut 1%-2%, insa brokerii sunt de parere ca trendul este in continuare de crestere. "Nu au existat surprize nici in urma desfasurarii AGA la BCR si nici din punctul de vedere al rezultatelor raportate de aceasta banca. Ma astept ca SIF-urile sa se mentina pe un trend de crestere si saptamana aceasta, daca nu apar alte informatii in piata", spune Nicolae Rusu, presedintele societatii de brokeraj Orizont Vest. Ultima tranzactie cu actiuni SIF Oltenia s-a perfectat la un pret de 2,47 lei/actiune, cotatie cu aproape 20% sub nivelul maxim atins in acest an.
Titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au scazut cu 3% in ultima sedinta a saptamanii trecute, pe un rulaj de 0,58 milioane de euro (2 milioane de lei). "Valul anterior de crestere a actiunilor Petromidia s-a facut pe volume destul de ridicate, respectiv o sustinere la cumparare, iar corectia are tot pe o presiune, insa la vanzare. Ma asteptam la rezultate ceva mai bune de la aceasta companie, respectiv sa-si acopere pierderea din primul trimestru. Cursul s-ar putea stabiliza in jurul valorilor actuale, pe o lichiditate in scadere", spune Adrian Danciu, analist la Broker Cluj. Actiunile Petromidia au inchis sedinta la un pret de 0,0784 lei/actiune.
Actiunile Biofarm au pierdut 1,6%, pe fondul unor tranzactii destul de scazute, in valoare de aproape 37.000 de euro (0,12 milioane de lei). Compania a raportat pe primul semestru un profit de 2,1 milioane de lei, apropiat de cel realizat in aceeasi perioda a anului trecut si o cifra de afaceri de 8 milioane de euro, cu 18% peste cea din 2005. "Persective de crestere a cursului la Biofarm se intrevad doar daca mai intra vreo SIF pe aceste actiuni", considera Nicolae Rusu. Pe parcursul sedintei, titlurile Biofarm au atins un maxim de 0,59 lei/actiune si au inchis sedinta pe minim, la 0,575 lei. Actiunile Biofarm vor fi suspendate de la tranzactionare incepand de azi pentru operarea unei majorari de capital.
Titlurile Condmag Brasov au facut obiectul unor tranzactii mai ridicate decat de obicei, pe fondul unui rulaj de peste 0,53 milioane de euro (1,8 milioane de lei). In prezent, compania trece printr-o perioada de schimbare a actionariatului, ca urmare a desfiintarii PAS-ului, de aceste titluri fiind interesate mai multe fonduri de investitii si investitori straini. "Capitalizarea Condmag a crescut puternic in ultimele luni, la fel si lichiditatea. Domeniul pe care activeaza compania este unul de viitor, fapt ce o face atractiva pentru investitori", spune Nicolae Rusu. Actiunile Condmag au pierdut 1,2% vineri si au inchis la un pret de 0,79 lei/actiune.
Actiunile Electromagnetica au castigat 6,5%, pe fondul unei lichiditati in crestere, valoarea tranzactiilor cu aceste titluri ridicandu-se la circa 91.000 de euro (0,32 milioane de lei). Cu aceste actiuni s-a derulat si o tranzactie speciala de aproximativ aceeasi valoare. Conducerea societatii a convocat AGA in perioada 24-25 august, pentru a decide, printre altele, o majorare de capital si achizitionarea de terenuri. "Compania merge bine, vor sa se extinda pe segmentul imobiliar, exista si un proces de concentrare a actionariatului la Electromagnetica. Aprecierea titlurilor de vineri este cel mai probabil urmare a deciziei de majorare a capitalului social", considera Rusu.
Listarea Transelectrica intarzie doua saptamani
Directorul Directiei Piete de Capital din cadrul Transelectrica, Razvan Purdila, a declarat ca amanarea listarii a fost determinata de organizarea cu intarziere a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) pentru aprobarea majorarii de capital, avand in vedere perioada concediilor. "Saptamana trecuta, pe 26 iulie, a avut loc aprobarea majorarii de capital in cadrul AGA, urmand ca saptamana viitoare sa realizam inscrierea majorarii de capital la Registrul Comertului", a spus Purdila. El a adaugat ca listarea va avea loc, probabil, intre 17 si 20 august.
Principalul actionar de la Banca Carpatica: Am vandut din actiuni ca sa testam si reactia pietei
Astfel, in cazul Bancii Transilvania, Marius Nicoara, presedintele Consiliului Judetean Cluj, a vandut un pachet de 29.000 de actiuni ale bancii joi, dupa ce, cu o zi inainte, banca raportase rezultatele pe primul semestru.
La fel a facut si Ioan Vuscan, un alt actionar al BT, prezumat a avea acces la informatii confidentiale, care a vandut 73.000 de actiuni la o zi dupa ce banca a facut publice datele financiare pe primele sase luni ale anului. Cei doi au asteptat probabil prezentarea rezultatelor pentru a vinde actiunile, ca sa nu se considere ca au tranzactionat pe baza unor informatii din "interior".
Tranzactia realizata de Marius Nicoara cu actiunile bancii a trebuit sa fie raportata ca o operatiune a unei persoane initiate, chiar daca el nu este implicat in conducerea Bancii Transilvania. El a vandut cele 29.000 de actiuni la un pret de 1,08 lei/actiune, incasand circa 9.000 de euro.
Pana la alegerile din urma cu doi ani, Nicoara a fost membru in consiliul de administratie al bancii, dar dupa ce a fost numit in functia de presedinte al Consiliului Judetean Cluj, a trebuit sa renunte la functia detinuta in cadrul Bancii Transilvania, din cauza de incompatibilitate intre cele doua functii. Marius Nicoara a fost raportat cu acea vanzare pentru ca sotia sa ocupa o functie de director la sediul central al Bancii Transilvania.
Nicoara nu a fost disponibil ieri pentru a oferi comentarii suplimentare.
Pe de alta parte, daca intr-adevar cei care realizeaza operatiuni cu actiunile companiei pe care o conduc nu fac acele tranzactii pe baza unor informatii confidentiale, se poate trage si concluzia ca prin achizitiile sau vanzarile facute inseamna ca nu exista informatii pozitive sau, respectiv, negative pe care investitorii nu le stiu.
Ilie Carabulea, principalul actionar al Bancii Carpatica, a inceput sa vanda din actiunile detinute, prin societatea Atlassib pe care o controleaza, inainte ca banca sa raporteze situatiile financiare la sase luni. Iar faptul ca vinde inainte de rezultate inseamna probabil ca nu o sa fie nici o surpriza in datele pe care banca le va prezenta.
Contactat de ZF, Carabulea spune ca a ales sa vanda pentru a permite unor investitori germani sa intre in actionariatul Carpatica.
Bursa are o valoare de piata de 75 mil. euro
Societatea de brokeraj KD Capital Management va cumpara de la Dorinvest din Bucuresti un pachet de 1.000 de actiuni la un pret de 77 de lei/actiune, adica in total circa 22.000 de euro. Transferul ar urma sa fie finalizata maine, odata cu aprobarea in cadrul Comitetului Bursei.
Azomures, profit de 5 ori mai mic
Mefin Sinaia imprumuta 750.000 dolari
duminică, 14 decembrie 2008
Intercapital: Actiunile Condmag sunt supraevaluate
Condmag are o valoare a PER (raportul pret/profit pe actiune) de aproape 110 in timp ce media acestui indicator in cazul a trei companii asemanatoare din Europa este 50.
Tranzactii cu 4,8% din Boromir Prod pe RASDAQ
Bank Leumi distribuie unitati de fond KD Maximus
Armatura isi schimba directorul
Dafora ia 17 mil. euro de la Banca Transilvania
Imsa a trecut pe profit cu 1,6 mil. lei
SIF Transilvania a luat 0,68 mil. euro pe Med Com Prod Medgidia
Banii strainilor umfla Bursa in plina canicula
Cresteri semnificative precum cele de ieri sunt atipice pentru aceasta perioada daca avem in vedere experienta ultimilor doi ani, insa brokerii sustin ca aceasta evolutie se incadreaza in evolutia generala a pietelor internationale, care au atins in ultimele saptamani noi maxime istorice.
De asemenea, pe plan intern exista un optimism in randul investitorilor, care se asteapta in general la o evolutie pozitiva a pietei.
"Fata de alte piete care au atins in ultima perioada maxime istorice, bursa noastra era intr-un con de umbra. In sfarsit, dupa o perioada foarte anosta, volatilitatea a crescut, volumele sunt in crestere, la fel si preturile. Daca piata confirma aceasta tendinta putem vorbi din nou de un trend de crestere", sustine Adrian Caramiha, director general adjunct la Broker Cluj.
Investitiile pe pietele externe de actiuni se afla la un nivel fara precedent, iar analistii sustin ca acest fenomen este sustinut si de rezultatele economice ale companiilor. Totusi, in eventualitatea aparitiei unor corectii mai severe pe pietele externe, acestea isi vor pune cu siguranta amprenta si asupra pietelor romanesti.
"Exista un exces de lichiditate la nivel mondial, determinat si de cresterea vitezei de rotatie a banilor. Profiturile firmelor au atins si ele niveluri ridicate, astfel ca indicii de evaluare nu au atins inca nivelurile ridicate care sa sugereze aparitia unui buble. Este posibil sa apara o corectie semnificativa, insa deocamdata nu vad motive de ingrijorare", sustine Adrian Manaila, presedintele societatii de brokeraj Eldainvest din Galati.
Pe plan local, introducerea tranzactiilor in marja si a instrumentelor derivate pe indicii bursieri ar putea atrage mai multi bani noi in piata in perioada urmatoare, in con-ditiile in care investitorii vor dispune acum de noi modalitati de protectie impotriva riscurilor de pe Bursa.
"Introducerea derivatelor pe indicele BET va incuraja investitorii straini sa cumpere actiuni pe piata spot, deoarece acestia vor avea acum si instrumentele necesare ca sa se protejeze impotriva volatilitatii prin hedging. Urmatorul pas va fi lansarea unui derivat pe indicele BET-FI", considera Manaila. Investitorii locali sunt optimisti in ceea ce priveste evolutia pietei in perioada urmatoare, iar stirile pozitive venite din economie intaresc increderea investitorilor, potrivit brokerilor.
"Investitorii se asteapta la o toamna cu cresteri, in conditiile in care in aceasta perioada preturile sunt teoretic cele mai mici. Pe piata intra bani noi atat din partea investitorilor locali, cat si a celor straini. S-ar putea sa vedem si unele corectii, dar pe ansamblu trendul este de crestere", sustine Octavian Molnar, seful IFB Finwest din Arad.
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Grecii de la Alpha aduc zece fonduri pana la sfarsitul anului
Pachetul de zece fonduri distribuit pe piata locala va cuprinde sase fonduri de actiuni, restul fiind fonduri de obligatiuni si de plasamente diversificate, printre care unul consacrat pietei locale-Alpha Romania Foreign Balanced Fund.
Grupul financiar bancar Alpha din Grecia nu este prezent pe piata locala printr-o divizie proprie de administrare a investitiilor, distributia fondurilor de investitii elene fiind primul pas al grupului spre piata fondurilor de investitii.
Spre deosebire de alte grupuri de rang international, asemeni Societe Generale si Raiffeisen, care si-au dezvoltat mai intai divizii locale de administrare a investitiilor si ulterior au "importat" fonduri administrate de divizia centrala. Alpha Asset Management (AM), divizia de administrare a investitiilor din cadrul grupului Alpha Bank cu sediul la Atena, gestioneaza active de 5,7 miliarde de euro, fiind unul dintre cei mai mari investitori institutionali din Europa de Sud-Est prin intermediul fondurilor Alpha Romania Foreign Balanced Fund si Alpha Select SE Europe Fund.
"Alpha Bank Romania va incepe sa distribuie fonduri de investitii spre sfarsitul anului. Ne propunem atingerea unei cote de piata de 8-9% in acest domeniu, in urmatorii doi-trei ani. Aceasta tinta este de altfel in concordanta cu continuarea consolidarii pozitiei bancii si cu extinderea retelei de unitati", a spus Sergiu Oprescu, directorul executiv al Alpha Bank.
Fondurile Alpha se adreseaza investitorilor persoanelor fizice ce cauta alternative la produsele clasice de economisire precum depozitele bancare, investitia minima in fonduri fiind cuprinsa intre 50 si 100 de euro.
Creteanu a vandut actiuni Comnord de 243.000 de euro
Afacerile Comnord s-au redus in primele sase luni din acest an cu 27%, pana la 95,3 mil. lei (aproape 26 mil. euro), iar profitul net al companiei a scazut in aceeasi perioada cu 29%, ajungand la 9,9 mil. lei (2,7 mil. euro). Compania raportase pe primul trimestru afaceri in crestere cu 7,5%, la 52,6 mil. lei (14,25 mil. euro) si un profit net mai mare cu 52%, de 8 mil. lei (2,1 mil. euro).
BCR: Free-floatul celor mai importante companii de pe Bursa valoreaza 3,6 mld. euro
Cele 83 de companii selectate fac parte din cele mai dinamice sectoare de activitate reprezentate pe Bursa si pe piata RASDAQ, capitalizarea acestora reprezentand circa 81% din capitalizarea totala a celor doua piete.
Analistii Broker Cluj evalueaza Conpet Ploiesti la peste 105 mil. euro
Nivelul de pret estimat este cu circa 15% sub cel la care aceste titluri se tranzactionau pe parcursul sedintei de ieri, de 38 lei/actiune.
CNVM investigheaza AGA de la SIF Oltenia
Taher a facut afaceri cu 90% mai mari la Atelierele CFR Grivita
Trei brokeri au depus oferte pentru listarea aeroportului din Timisoara
Panait, KTD: Daca nu are o locomotiva, Bursa se uita la europeni
"Piata a fost ieri mai slaba decat miercuri. Cred ca a fost cea mai relaxata sedinta din aceasta saptamana, in vreme ce luni si marti, si partial miercuri, a fost maximul de incordare", spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest. Indicele general al pietei care include toate companiile listate, BET-C, a scazut ieri cu 0,9%, in vreme ce indicele celor mai lichide zece companii, BET, s-a depreciat cu 1,1%.
De ce s-a intors Bursa la nivelul din 2005, cand cresterea economica bate record dupa record?
"In ultima perioada asistam la un paradox intre rezultatele companiilor de pe piata si evolutia actiunilor acestora. Investitorii ar trebui sa ia in calcul mai serios cand investesc pe Bursa acesti factori de ordin fundamental si aici ma refer la toate tipurile de investitori, inclusiv institutionali, straini si locali, care mai mult, sunt sfatuiti de diverse institutii sa-si dirijeze fondurile spre alte instrumente sau piete", spune Stere Farmache, presedintele BVB.
Principalii indici ai Bursei de Valori au inregistrat scaderi puternice de la inceputul anului, de 44% in cazul BET si 55% in cazul BET-FI, ajungand la nivelurile din 2005, in conditiile in care companiile listate au inregistrat o crestere a profiturilor cu 45% in primul semestru, iar cresterea economica a atins un nivel record de 8,8%.
Farmache este de parere ca exista totusi si explicatii pentru starea pe care a traversat-o Bursa in ultimul an, in afara de factorii emotionali ai investitorilor.
"Cand analizam evolutia pietei noastre trebuie sa tinem seama si de evolutia pietelor din regiune si in acest sens vedem ca indicele compozit al BVB a scazut mai mult decat alte burse. Acest lucru se datoreaza in principal lipsei de investitori institutionali locali comparabili cu cei de pe pietele din regiune, si aici ma refer la fonduri de asigurari, de pensii dar si fonduri mutuale, din cauza nivelului mai scazut de dezvoltare", explica Farmache.
Intercapital: Castigurile companiilor listate au crescut cu 45% in S1
"Evolutia afacerilor si profitului net al companiilor listate pare una foarte buna in conditiile in care din Bugetele de Venituri si Cheltuieli cresterea asteptata pe intreg anul 2008 fata de anul 2007 este de doar 14,19% in cazul veniturilor totale si de 28,40% in cazul profitului net", au aratat analistii Intercapital Companiile care au raportat cele mai mari valori ale profitului net sunt Petrom (SNP), cu o pondere de 47,8% in totalul profitului net raportat de toate companiile listate la cota BVB, urmata de BRD-Groupe Societe Generale, cu o pondere de 14,8% in total, Alro Slatina (ALR), cu o pondere de 6,3% din total. Pe pozitiile urmatoare se claseaza transportatorul de gaze naturale Transgaz Medias (TGN), cu 4,13% din total, producatorul de ingrasaminte chimice Azomures (AZO), cu 3,8%, transportatorul de electricitate Transelectrica (TEL), cu 3,32% si Banca Transilvania (TLV) cu 3,21%. Toate companiile enumerate sunt listate la categoria I, unde s-au inregistrat, de altfel, cele mai bune rezultate.
Dintre cele 21 de companii de la categoria I, doar doua au avut pierderi in primul semestru, respectiv combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) si producatorul de componente pentru industria aeronautica Turbomecanica Bucuresti (TBM).
Alte sapte companii de la categoria I au inregistrat scaderi de profit, cea mai puternica fiind cea raportata de societatea de intermediere Broker Cluj (BRK), care si-a micsorat profitul cu 87%.
Rata de crestere a veniturilor totale la categoria I a fost de 44,8%, iar la nivelul profiturilor nete cumulate aceasta s-a ridicat la 46%.
Rezultatele au fost insa puternic influentate de Petrom, cea mai mare companie de pe Bursa, care si-a majorat profitul cu 87%, dar si de Azomures, care a trecut pe profit, dupa ce inregistrase pierderi in primul semestru din 2007.
"Companiile listate la categoria I a BVB s-au remarcat in semestrul I 2008 printr-un nivel foarte bun de incadrare in estimarile din Bugetul de Venituri si Cheltuieli (BVC) pentru anul 2008. Astfel, in medie acestea au consemnat in prima parte a anului curent 50,3% din veniturile prognozate in BVC pentru intreg anul 2008 si 72,2% din profitul net estimat", au explicat analistii Intercapital.
Ei au calculat si media aritmetica a cresterilor de venituri si de profit realizate de companiile de la categoria I, excluzand cele trei banci listate, rezultand o crestere medie la nivelul veniturilor de 16,6% si de 11,5% la nivelul profiturilor. Cresterea mai slaba a profiturilor raportata la avansul veniturilor a determinat o scadere usoara la nivelul marjelor de profit. Companiile de la categoria I au inregistrat o rata medie de profitabilitate de 16,43% in semestrul I din 2008 fata de 16,92% in semestrul I din 2007.
La categoria a II-a, cresterea veniturilor totale cumulate a fost de 31,4%, in timp ce la nivelul profiturilor cumulate s-a inregistrat un avans de 67%. Cresterea mai mare a castigurilor a fost influentata de rezultatele producatorul de otel Mechel Targoviste (COS), care si-a majorat profitul cu 365%, la 65 mil. lei, de producatorul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia (AMO), care a trecut pe profit, cu un castig de 21 mil. lei, si de compania farmaceutica Zentiva Bucuresti (SCD), cu aproape o dublare a profitului la 22 mil. lei.
De cealalta parte, scaderi semnificative de profit au inregistrat Rompetrol Rafinare (RRC) si producatorul de tevi TMK Artrom Slatina (ART).
Companiile de la categoria a II-a au inregistrat o rata medie de profitabilitate de 4,82% in semestrul I din 2008 fata de 6,83% in semestrul I din 2007.
duminică, 23 noiembrie 2008
Nici in PSD reforma nu e populara!
Seifurile bancilor dau pe-afara. Cand vor ajunge mai multi bani in economie?
In lipsa investitiilor straine, economia ramane sa se bazeze pe o crestere a creditului pentru investitii in 2003. Bancile de pe piata romaneasca au fost obisnuite ani la rand sa imprumute statul la dobanzi mari si cu risc zero. Cu asemenea plasamente la indemana, multe banci au inceput sa neglijeze exercitiul analizarii a zeci de planuri de afaceri pentru care li se solicita finantare.
Bancherii se plang insa ca oamenii de afaceri romani inca nu au invatat sa faca un plan de afaceri ca la carte, asteptand totul din partea bancii. Cu alte cuvinte, intreprinzatorii romani nu au ajuns sa invete un limbaj comun cu cel al bancherilor, care prefera prudenta, in locul riscului de a acumula credite neperformante in portofoliu. Creditarea statului nu mai este afacerea din anii anteriori. Statul se imprumuta mai putin, la dobanzi din ce in ce mai mici.
Asa incat bancile raman astazi cu tot mai multi lei in buzunare.
"Accesul cat mai extins la finantare al intreprinderilor" precum si Aâ"dezvoltarea suficienta a sectorului financiar, astfel incat sa canalizeze eficient economiile catre investitii" reprezinta subcriterii economice de aderare importante, mentionate explicit de Comisia Europeana.
Conform datelor statistice, creditele bancare au in continuare o pondere redusa in finantarea investitiilor, bancile ramanand deosebit de prudente in a acorda imprumuturi pe termen mediu.
In 2002 creditele bancare au reprezentat doar 15,4% din sursele de finantare a investitiilor, comparativ cu 20,2% in anul 2001. O explicatie o reprezinta nivelul inca ridicat al dobanzilor si asteptarile legate de continuarea tendintei de scadere a acestora. Principala explicatie ar putea sta insa in politica prudentiala a bancilor in creditarea investitiilor, din cauza experientei din anii anteriori, cand pe fondul scaderii cererii si productiei, unele din creditele acordate nu au putut fi recuperate, devenind credite neperformante.
Anul trecut a continuat reducerea treptata a ponderii creditelor acordate firmelor cu capital de stat concomitent cu cresterea ponderii creditului acordat sectorului privat si persoanelor fizice.
Ponderea creditului intern in PIB s-a redus in intervalul 1996 - 2001 de la 28,9% la 12,3%, caderea fiind intrerupta de-abia in anul 2002 cand aceasta pondere a crescut la 13,4%, in conditiile cresterii PIB cu 4,9%
Incepand din 2001, pe fondul scaderii inflatiei si a reducerii treptate a ratelor dobanzilor au loc cresteri importante ale creditului pentru companii private si persoane fizice - 21% in 2001, respectiv 28,9% in 2002, in termeni reali.
In structura creditului neguvernamental, creditul pe termen mediu si lung s-a mentinut la valori foarte scazute, in timp ce ponderea principala continua sa o detina creditul pe termen scurt, destinat cheltuielilor curente (materii prime, utilitati, salarii), reflectand mentinerea starii de subcapitalizare a firmelor romanesti.
In evolutia creditelor un rol esential l-a avut nivelul dobanzilor bancare.
Marimea ratei dobanzii influenteaza direct fluxurile de capital din economie, stimuland fie economisirea, fie procesul investitional.
Daca pana anul trecut, depozitele bancare reprezentau inca un instrument atractiv de economisire prin dobanzile inca ridicate, acestea tind acum nici sa nu mai conserve valoarea banilor. Asa ca ar veni randul dobanzilor la credite sa intre in prim plan, continuarea tenedintei de scadere a costurilor urmand sa incurajeze investitiile. Problema este ca bancile nu-si pot permite sa descurajeze complet economisirile prin dobanzi negative la depozite. Cu toate acestea s-au grabit sa coboare cat mai jos posibil dobanzile la depozite, ieftinirea creditului fiind mult mai lenta. A rezultat astfel conservarea unui ecart mare intre dobanda la credite si cea la depozite, in contradictie uneori cu reducerea pronuntata a inflatiei. Economiile populatiei au crescut anul trecut cu 18,4% in termeni reali.
Din cauza nivelului inca redus al creditelor din economie, rata dobanzii nici nu poate functiona ca un instrument de influentare a comportamentului firmelor, asa cum se intampla pe pietele dezvoltate. Acolo, in perioadele de incetinire a cresterii economice, reducerea ratei dobanzii la creditele pentru investitii reprezinta una din principalele masuri de politica economica. Pe piata romaneasca, data fiind pozitia bancii centrale de debitor net fata de sistemul bancar, parghia dobanzii de referinta este blocata.
Nivelul ridicat al dobanzilor practicate de banci la creditele in lei s-a vazut anul trecut in scaderea ponderii acestora in totalul creditului neguvernamental.
Efectul negativ al ratei mai mari a dobanzii la lei este reflectat astfel de nivelul ridicat si in crestere al ponderii creditului neguvernamental acordat in valuta, in ciuda avertismentelor bancii centrale.
Tendinta s-a accentuat in 2002, ca urmare, in principal, a evolutiei cursului de schimb (aprecierea monedei nationale fata de dolar cu 10,5% - dec./dec.) si a mentinerii unui nivel inca ridicat la dobanzile la credite in lei, ceea ce a facut ca aprecierea leului plus dobanzile la creditele in valuta sa fie sub nivelul dobanzilor percepute la creditele in lei. Cu toate incercarile BNR de a tempera apetitul firmelor si persoanelor fizice pentru creditul in valuta, acesta a crescut anul trecut de doua ori mai repede, in termeni reali, fata de creditul in lei. Tendinta are toate sansele sa se mentina in prima jumatate a acestui an, avand in vedere slabirea dolarului.
Numeroase proiecte de investitii s-au dovedit in anii trecuti slab rentabile din cauza marimii ratei dobanzii. De aceea, pe fondul tendintei actuale de ieftinire a creditului, multe proiecte devin fezabile.
vineri, 19 septembrie 2008
Cupa UEFA si-a stabilit primele calificate din faza grupelor
Grupa A
Everton - Zenit St.Petersburg 1-0 (Cahill 85)
Nurnberg - AZ Alkmaar 2-1 (Mintal 83, 85 / De Zeeuw 29)
Larissa a stat
Clasament
1.Everton 9p
2.Zenit 5p
3.Alkmaar 4p
4.Nurnberg 4p
5.Larissa 0p
Grupa B
FC Copenhaga - Atletico Madrid 0-2 (Simao 21, Aguero 62)
Panathinaikos Atena - Lokomotiv Moscova 2-0 (Salpingidis 70, 74)
- Razvan Cocis a fost integralist la oaspeti
Aberdeen a stat
vineri, 6 iunie 2008
Anaheim Ducks - Ottawa Senators
Otelul Galati v Lokomotiv Sofia 0:1
Vitiaz Chekhov v Neftekhimik
Spartak Moscow v HK MVD
Sibir Novosibirsk v Lokomotiv
Novokuznetk - Severstal
Avangard Omsk v Dinamo Moscow
Metallurg Mg – Khimik
Metallurg Mg – Khimik
Metallurg Novokuznetsk -Severstal
Amur Khabarovsk v Bars Kazan
Amur - AK Bars Kazan
Traktor Chelyabinsk - SKA
Koelner Haie v Hamburg
Spartak Moscow - Dynamo Moscow
Vityaz Podolsk Chekhov - Ak Bars
Lada Togliatti - CSKA Moskva
Metallurg Magnitogorsk - SKA St
Traktor Chelyabinsk - Khimik Moscow
Sibir Novosibirsk v Severstal
Avangard Omsk v HK MVD
Tractor Cheljabinsk - Khimik Mytishi
Metallurg Novokuznetsk - Lokomotiv
Magnitogorsk v St Petersburg
Novokuznetzk v Lokomotiv Yaroslavl
Metallurg Magnitogorsk - SKA St
vineri, 4 aprilie 2008
marți, 4 martie 2008
Pariuri Gratis
Bine ai venit pe situl nostru, locul unde vei afla totul despre pariuri online, agentii de pariuri sportive, poker, jocuri de casino, table, bingo, totpot, supertoto, moneybookers, bonusuri, carduri si multe alte informatii care ar trebui sa le detina orce jucator sau pur si simplu orice parior care vrea sa faca bani din acest hobby.
De asemenea va punem la dispozitie un serviciu de livescore (rezultate live din fotbal, tenis, baschet, handbal, hochei) si statistici sportive cu clasamente la zi pentru o gama variata de sporturi si competitii, atat din tara cat si din strainatate.
Puteti sa va inspirati din alegerile tipsterilor nostrii profesionisti atunci cand luati decizia importanta de a plasa un pariu, printr-un simplu click la sectiunea Biletul Zilei.
duminică, 24 februarie 2008
Al Masry - El Geish
sâmbătă, 16 februarie 2008
CU FORTA, DE BUNAVOIE
Mijlocasul banatean nu a avut parte tocmai de majoratul pe care si-l dorea.
El se vede nevoit sa semneze cu Poli un contract în valoare de 50.000 dolari pe sezon, propus de Marian Iancu în urma cu doua luni, si nici nu beneficiaza de foarte mult timp pentru a-si da acordul. Daca va refuza, va primi un alt contract, de zece ori mai slab din punct de vedere financiar. Dar cel mai important este ca Daminuta este obligat sa semneze pe minimum patru ani cu Poli, deoarece legislatia sportiva prevede ca la finalul junioratului un fotbalist trebuie sa accepte propunerea de angajament venita de la clubul care l-a format. Seful de la Poli, Marian Iancu, a amenintat, printr-un comunicat, ca nu va ezita sa se foloseasca de legile sportive în acest caz: “Am pretentia sa primeasca cele de mai sus ca pe un cadou, în caz contrar nu va face altceva decât sa fixeze ideea ca tot ce va urma si va face clubul împotriva lui are o baza reala, acesta fiind îndreptatit sa-si apere interesul”.
Dupa aceasta declaratie de razboi, Marian Iancu a mai specificat ca nu doreste sa îi faca rau jucatorului, dar considera ca Daminuta este sfatuit rau. “Sustinatorilor Politehnicii Timisoara le transmit ca toate bunele intentii cu privire la Daminuta sunt demonstrate prin documente consecutive care arata aprecierile si respectul pe care le avem fata de acest tânar jucator, cât si dispretul fata de cei care îi stau în spate si îl învata cum sa-si rateze cariera. Pacat!”, a încheiat Iancu.
2 Atâtea jocuri are Cristian Daminuta în Liga I, fiind folosit ca mijlocas central defensiv. In esalonul secund a marcat si 3 goluri în 18 meciuri.
PADUREANU: "AM PLECAT LA RAPID CA SA SALVEZ GLORIA"
"Bistrita nu a promovat in Divizia A pana in 1989 nu pentru ca nu a vrut Jean Padureanu, ci pentru ca asa mi s-a sugerat. Pe vremea lui Ceausescu era interesul ca judetele puternic industrializate, ca Hunedoara, Clujul sau Constanta, sa aiba echipe in prima liga. Bistrita nu era considerat un judet la fel de important. Nu au fost presiuni directe, dar am fost destul de destept ca sa-mi dau seama cum sta treaba. Si nu aveam cum sa ma pun cu prim-secretarii de partid, care aveau in sarcina si promovarea fotbalului"
"In capitalism au fost rezultate mari, dar numai eu stiu cat de greu mi-a fost. In toti acesti ani, am avut mereu grija banilor. Am imprumutat peste un milion de dolari in numele meu ca sa ajut clubul. Eu eram garantia. I-am luat de la prieteni, toti oameni din fotbal, care se asteptau sa le intorc serviciul in campionat. Am evitat acest lucru, am preferat sa ma achit de datorii returnand banii"
"Nu a fost tradare, plecarea la Rapid era singura solutie ca sa o salvez pe Gloria. Am plecat la Rapid pentru ca Bistrita avea datorii de un miliard si o suta de milioane de lei, la jucatori, la stat, adica de doua ori bugetul anual al clubului. Nu stiam cum sa ies din aceasta situatie. I-am spus lui George Copos ca vin cu conditia sa rezolvam problema asta. Imediat a virat in contul Gloriei suma de care clubul avea nevoie"
"Mi l-a recomandat antrenorul Sorin Cartu, in 1998. Mi-a zis ca-i bun, dar ca nu mai poate Craiova sa-l tina pentru ca se enerveaza repede si sare la bataie in vestiar. Cand Ganea a ajuns la Bistrita, le-am zis celorlalti jucatori sa nu-i raspunda, chiar daca Ionel se da la ei. Ganea se infuria din orice, chiar si atunci cand era cineva care nu-i dadea o pasa la antrenament. La noi nu l-a batut decat pe Dorel Purdea, fostul capitan al Brasovului, caruia i-a dat un pumn care l-a culcat la pamant. Dar am facut o afacere buna cu el. Ne-a costat 120.000 $, iar la Rapid l-am imprumutat pentru 250.000 $, dar cu dreptul de a-l putea rascumpara oricand pe aceeasi suma. Aici l-am lucrat pe Copos, care era incepator, dar am facut-o legal. Am primit oferta de la Stuttgart si l-am vandut imediat cu 600.000 $. De atunci am ramas in relatii excelente. Ma suna mereu sa ma intrebe de sanatate si sa-mi ureze cele bune"
vineri, 15 februarie 2008
"AR INCEPE MANARIILE"
Finantatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, spune ca noul sistem de delegare a arbitrilor ar elimina scandalurile dintre conducatorii de cluburi.
"Pentru ca avem în România mai multi suspiciosi decât locuitori, ar fi un pas înainte pentru curatirea arbitrajului. Sunt de acord ca delegarile sa fie facute prin tragere la sorti, prin sistemul cu bile. La tragere, fiecare echipa va avea câte un delegat, ceea ce face sa dispara orice suspiciune. Cluburile vor putea recuza câte doi arbitri pe etapa. Ar însemna o mai mare responsabilizare pentru fiecare arbitru", a spus Porumboiu.
Acesta crede ca singura fisura din noul sistem apare daca se vor vota criterii din regulament care sa permita granzilor sa-si aleaga arbitrii de top: "Atunci ar începe mânariile. Daca tot exista un corp de elita al arbitrilor, ar trebui sa le dam sanse la toti. Daca s-ar respecta regulile cu strictete, o sa mai apara pâna în vara alti zece arbitri foarte buni, în afara celor sapte de acum. Echipele mari nu trebuie sa aiba facilitatea de a-si pune la anumite partide arbitri din primii zece. Asa nu se va face curatenie".
Porumboiu militeaza pentru sistemul propus de LPF, convins ca arbitrajul românesc nu va mai fi hulit. "Sistemul va face sa dispara total certurile penibile de dinaintea meciurilor. Nu ar mai exista confuzie pentru nicio parte", a încheiat Porumboiu.
Nu trebuie ca echipele mari sa aiba facilitatea de a-si pune la anumite partide arbitri din primii zece. Asa nu se va face curatenie. Atunci ar începe mânariile.
"NU MA LAS ACUM"
Dorinel Munteanu spera sa-l convinga pe Mugurel Buga sa vina la FC Vaslui, dar considera ca pretul de 500.000 de euro cerut de Rapid este exagerat.
Renunti la cariera de fotbalist?
Nici vorba! Nu am evoluat în niciun meci amical în turneele din Cipru si Turcia pentru a vedea cum joaca echipa fara mine. Când o sa ma las, o sa va anunt. Eu stabilesc când îmi voi pune ghetele în cui! Nimeni altcineva!
Cine a jucat pe postul tau?
Denis Zmeu si Adrian Gheorghiu. Sunt multumit de cum s-au prezentat pâna acum. Zilele acestea o sa vina si senegalezul Ousmane N’Doye si o sa vad cum se va integra la noi în echipa.
Cum s-a vazut jocul de pe margine?
Cu bune si cu rele. In mare sunt multumit, dar au fost si multe greseli, pe care trebuie neaparat sa le dam la o parte în partidele oficiale. Mi-a fost greu sa stau doar pe banca, dar am putut sa vad mai bine jocul echipei. Stiu exact la ce nivel de forma sportiva se afla fiecare jucator. Mai avem de lucru.
0-1 cu Eto Gyor. Ce s-a întâmplat?
Multe greseli. Nici nu vreau sa ma gândesc la acest meci. A fost rau de tot! Trebuie sa trecem repede peste el. Pe mine orice înfrângere ma doare, indiferent cu cine jucam. M-a dezamagit defensiva pentru ca nu s-a concentrat la maximum pe toata durata meciului. Asta ne-a costat. Nici atacul nu a functionat cum trebuie. Avem ceva probleme.
Vine Buga?
Eu mi-l doresc, dar nu avem banii necesari pentru a-l lua. Rapid cere 500.000 de euro, dar noi nu suntem Steaua sau Dinamo ca sa dam pe un jucator atâtia bani.
S-a renuntat la el?
Nu. Domnul Porumboiu se afla în discutii cu cei de la Rapid si sper sa se rezolve. Ar fi foarte bine ca Mugurel Buga sa vina la Vaslui. Porumboiu i-a facut o oferta si lui, dar totul depinde de Rapid. Trebuie sa mai lase din pret.
Martin Tudor e liber de contract. Te intereseaza?
Este adevarat ca îmi mai doresc un goalkeeper, dar înca nu m-am gândit la Martin Tudor. Cristi Haisan este portarul numarul 1 al Vasluiului si cred ca va face meciuri bune în continuare.
"Am fost, sunt si voi fi «curat»"
Dorinel Munteanu nu întelege de ce multi oameni din fotbal i-au pus la îndoiala corectitudinea atunci când au cerut sa fie controlat antidoping. Antrenorul lui FC Vaslui este convins ca înca se vrea sa i se pateze cariera de jucator. "Mi s-a pus la îndoiala corectitudinea, iar asta m-a durut foarte tare. Este ceva incredibil. Am facut controale antidoping pentru a demonstra ca sunt curat, asa cum a fost toata cariera mea de pâna acum", a spus "Neamtul", care nu a uitat sa-i contracareze pe cei care îi contesta activitatea. "S-a vrut ca cei 20 de ani de fotbal la cel mai înalt nivel sa fie patati. Nu se va reusi, pentru ca mie nu-mi plac scandalurile. Ce am avut de spus, am spus pe terenul de fotbal", a punctat Munti.
luni, 11 februarie 2008
Babacar Gueye a refuzat oferta Rapidului
Atacantul francez Babacar Gueye, legitimat la Metz, a refuzat oferta Rapidului de a veni la echipa giulesteana. Tanarul atacant a dorit sa ramana sa ajute gruparea din Ligue 1 sa nu retrogradeze. Cu toate acestea oficialii echipei din Grant nu au renuntat la ideea aducerii jucatorului. Ei pregatesc o oferta in jur de 1,5 milioane de euro cu care sa ii incante pe francezi, iar jucatorul ar putea fi tentat totusi sa vina daca i se va oferi perspectiva de a lupta pentru un loc de Liga Campionilor. Rapidistii sunt hotarati sa obtina un raspuns, luni seara, pentru ca antrenorul Mircea Rednic sa poata sa il aiba la dispozitie cat mai repede
miercuri, 6 februarie 2008
Astra pariuri Sportive
Ioan Andone a dat nas în nas la respectiva partida cu georgianul Timur Ketbaia, cel care a condus-o pe Anorthosis Famagusta în dubla mansa cu CFR Cluj, atunci când cipriotii au mers mai departe.
“Pe Anorthosis noi i-am bagat în forma. Nu au mai luat titlul de 5 ani, iar acum au prima sansa la campionat”, a zis Andone.
De remarcat ca acesta a pierdut numai doua meciuri oficiale la CFR, cu Famagusta (acasa, 1-3) si Poli Timisoara (deplasare, 0-1).
marți, 5 februarie 2008
Astra pariuri Sportive
Specatorii prezenti la meci nu l-au putut vedea însa la lucru pe atacantul peruan La Torre, cel care a sustinut în aceasta dimineata vizita medicala.
La meci au mai asistat şi foştii fotbalişti Daniel Iftodi şi Marius Şumudică, veniţi să urmărească la lucru juniorii Stelei.
luni, 4 februarie 2008
Astra pariuri Sportive
Claudiu Dan, reprezentantul firmei Ben@Ben în Consiliul de Administratie al lui “U”, considera ca decizia Consiliului Local de a vinde actiunile prin licitatie nu este în interesul clubului.
Consiliul Local a hotarât saptamâna trecuta sa se debaraseze de statutul de actionar majoritar al “sepcilor rosii” si sa-si vânda aproximativ 52 dintre procentele detinute la club prin licitatie cu strigare publica. Decizia este considerata egoista de Claudiu Dan, reprezentantul firmei Ben@Ben, unul dintre actionarii lui “U”. “Nu mi se pare normala aceasta decizie. Consiliul Local vrea doar sa-si recupereze banii pe care i-a investit în echipa. Acei bani fac parte din bugetul directionat catre sport si nu vad de ce ar trebui neaparat recuperati”, a declarat Claudiu Dan, care spune ca oficialii locali nu s-au gândit la echipa când au luat aceasta decizie. “Licitatia cu strigare pentru vânzarea unui club de fotbal de Liga I mi se pare o comedie. Trebuia sa vânda pe o suma simbolica si apoi sa îl oblige pe cel care cumpara sa investeasca o anumita suma de bani în echipa. Din punct de vedere uman, asa ar fi corect. Prioritara nu trebuia sa fie recuperarea banilor”, este de parere Claudiu Dan, care a precizat ca Ben@Ben nu mai este interesata sa devina actionar majoritar. “Sansele sunt destul de mici. Este mai mult o reactie de frustrare pentru ce ni s-a întâmplat în vara, decât de lipsa de potenta financiara. Noi eram dispusi sa preluam clubul si aveam o strategie pe cinci ani, în care ni se alaturau mai multe firme din Bucuresti. Ei n-au stiut atunci sa speculeze acel moment. Nu stim însa ce se va întâmpla, pentru ca suntem suporteri în primul rând si ne dorim binele acestui club”, a mai declarat omul de afaceri.
Daca domnul primar Boc spune ca va vinde actiunile, înseamna ca stie pe cineva dispus sa cumpere. Ii va fi greu însa sa gaseasca un om ca Becali, Copos sau Paszkany. Când intri în fotbal, ai nevoie de o strategie pe termen lung.
Claudiu Dan, reprezentant Ben@Ben în CA “U” Cluj
sâmbătă, 2 februarie 2008
MARIUS STAN: "SZEKELY NU PLEACA PE 750.000"
Preşedintele clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri că este exclus ca mijlocaşul Janos Szekely să plece de la formaţia moldoveană în schimbul a 750.000 de euro, atât cât a oferit Rapid pentru achiziţionarea acestuia. "Suma de 750.000 de euro nu ne interesează. Valoarea lui Szekely este mai mare decât această sumă. Se va vedea atunci când va pleca de la Galaţi că am avut dreptate. Este exclus ca jucătorul să plece de la Galaţi pe 750.000 de euro. Dar, repet, de suma asta am auzit în presă, eu n-am primit nicio ofertă pentru jucător de la Rapid. Nu mi-au zis nici măcar de un leu că dau pe jucător. Am avut o singură discuţie cu George Copos, şi aia a fost prima şi ultima cu cei de la Rapid. Am discutat, dar nu s-a pomenit absolut nimic despre vreo sumă", a spus oficialul gălăţean. Marius Stan susţine că Szekely este "folosit ca nadă" de conducerea rapidistă. El consideră că mijlocaşul nu are de ce să mai spere la un transfer la Rapid pentru că acesta nu se va realiza. "Jucătorul este folosit ca nadă în jocurile astea murdare pe care le fac ei. Cei de la Rapid ar trebui să înceteze cu declaraţiile astea. Sunt vinovaţi de toată tevatura asta cu Szekely şi ar trebui să meargă pe burtă, nu să se mai dea zmei. Iar Szekely nu are la ce să spere vizavi de Rapid. Nu are absolut nicio şansă să ajungă acolo. El abia a venit de un an la noi, mai are contract cu Oţelul încă doi ani şi jumătate. Aşa că nu poate pleca liber de contract prea curând", a adăugat Stan. Preşedintele grupării gălăţene le-a răspuns oficialilor rapidişti care într-un articol publicat pe site-ul oficial făceau referire la scorul general de 11-2 înregistrat în ultimele două confruntări Rapid - Oţelul, aducându-le aminte de o înfrângere cu 5-0. "E totală lipsă de respect ce au făcut ei în comunicatul lor, cu scorul ăla 11-2 de care vorbesc. Roata se învârte şi nu se ştie, poate chiar în etapa a doua a returului se întâmplă. Ca să nu mai zic, că şi eu îmi aduc aminte că Rapid a luat un 5-0 pe aici pe la Galaţi. Întâmplător jucam şi eu pe vremea aia", a precizat Marius Stan.
ZOTTA: "ASTEPTAM UN RASPUNS OFICIAL PENTRU SZEKELY"
Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că aşteaptă un răspuns oficial de la Oţelul Galaţi la oferta de 750.000 de euro făcută pentru mijlocaşul Janos Szekely. "Oferta noastră de 750.000 de euro este o ofertă concretă. Domnul Copos s-a întâlnit cu Marius Stan (n.r. - preşedintele clubului Oţelul Galaţi) şi au discutat. A fost o primă întâlnire la care Marius într-adevăr nu a ajuns, dar au programat o a doua întâlnire şi au discutat. Noi am vorbit cu impresarul Ionel Codoban, am făcut o propunere de contract şi pentru jucător, deci, oferta noastră este clară. Cum poate să spună că noi nu am făcut o ofertă? Acum aşteptăm un răspuns oficial la oferta noastră de 750.000 de euro", a spus Zotta. Oficialul grupării giuleştene susţine că preşedintele clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, vrea să facă o licitaţie în cazul lui Janos Szekely. "Problema este la Marius Stan, care zice că a vorbit cu Dinamo, că a vorbit cu Moscova... Marius Stan vrea să facă licitaţie pentru Szekely. Dar noi am făcut singura ofertă concretă. A vrut să facă o licitaţie pe spatele Rapidului", a menţionat Zotta. Într-un articol publicat, marţi, pe site-ul oficial al grupării giuleştene şi intitulat "Marius Stan faultează dur logica şi bunul simţ în ultimul episod al telenovelei Szekely", conducerea FC Rapid îl critică pe preşedintele clubului gălăţean. Oficialii giuleşteni spun despre Marius Stan că produce un "circ mediatic" şi că probabil l-a lovit brusc "amnezia" când afirmă că Rapid nu a înaintat nicio ofertă concretă pentru achiziţionarea lui Szekely. Conducerea FC Rapid susţine, de asemenea, că nu l-a contactat pe jucător, pentru că acest lucru este neregulamentar. Preşedintele clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, că o victorie a echipei sale în partida directă din campionat cu Rapid, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, va fi cea mai bună replică la comunicatul apărut pe site-ul oficial al grupării giuleştene. "Dau comunicate ca pe vremea lui Ceauşescu. Nu vreau să intru într-o astfel de discuţie cu oficialii Rapidului. Eu nu am spus nimic despre echipa lor, despre jucătorii lor. În schimb ei mi-au răvăşit jucătorul. Replica le-o vom da în campionat", declarat Stan. Mijlocaşul Janos Szekely a afirmat în mai multe rânduri că îşi doreşte să joace la Rapid şi că aşteaptă ca cele două cluburi să ajungă la un acord. Conducerea FC Rapid i-a oferit lui Szekely, prin intermediul impresarului Ionel Codoban, un contract de 110.000 de euro pe sezon.