joi, 9 iulie 2009

OPEC a decis să reducă producţia de petrol cu 520.000 de barili pe zi

rganizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a decis să reducă producţia cu 520 de mii de barili, până la un nivel echivalent cu cel din septembrie 2007. Decizia a fost luată după o lungă rundă de negocieri desfăşurată azi-noapte la Viena, ţările producătoare încercând astfel să menţină preţurile, în condiţiile scăderii accentuate a cotaţiilor din ultima vreme.

OPEC a anunţat o reducere a producţiei cu 520 de mii de barili, la propunerea Iranului şi Venezuelei şi asta după ce, în prima parte a anului, a produs
cu 500 de mii de barili de petrol peste cota fixată, pentru a acoperi cererea în creştere.

În condiţiile în care preţul ţiţeiului a scăzut sub pragul psihologic de 100 de dolari
, cu peste 40 de dolari mai puţin decât în primăvară, producătorii s-au trezit că înregistrează profituri mai mici.

Specialiştii spun că, reducând producţia, OPEC forţează acum menţinerea sau chiar creşterea cotaţiei ţiţeiului până la un nivel acceptabil, văzut undeva în jurul valorii de 120 de dolari pe baril.

La nivel oficial însă, Chakib Khelil, preşedintele OPEC, a declarat că producţia de petrol a fost redusă datorită rezervelor mari
de petrol existente pe piaţă.

Decizia luată azi-noapte la Viena vine după ce ieri, la Londra, petrolul s-a vândut cu 99 de dolari şi 30 de cenţi, în timp ce la New York s-a atins valoarea de 103 dolari şi 26 de cenţi, cea mai slabă cotaţie din ultimele 5 luni.


În această dimineaţă însă, pe fondul deciziei OPEC, preţul petrolului a crescut cu mai mult de 1 dolar pe baril.