sâmbătă, 15 august 2009

Băsescu şi credinţa la români

Ştiam deja că Traian Băsescu este vinovat de criza economică, de certurile dintre politicieni, de corupţia din România şi chiar de seceta ce ameninţa ţara noastră la un moment dat. Ieri, am aflat că preşedintele în exerciţiu mai are un păcat: îndepărtarea românilor de biserică. Uitându-mă ieri la televizor, am aflat, de la nişte specialişti deontologi bineînţeles, că din cauza lui Traian Băsescu românii nu se mai duc la biserică, îndepărtându-se astfel de cele sfinte. Mai mult, Băsescu era acuzat că a jignit Biserica Ortodoxă, întrucât a avut tupeul să ţină o cuvântare, la cererea patriarhului Daniel, chiar din faţa uşilor împărăteşti. Blasfemie! Să-l ardem pe rug! Deontologul în cauză părea pregătit de altfel cu cutia
cu chibrituri, în cazul în care ar fi găsit destui adepţi ai teoriei sale.