Omul-ketchup

n 1960, când a fost pentru prima dată

inclus într-un dicţionar cuvântul „ketchup”, televiziunea era un produs

recent şi rar, care abia începea să prindă culori şi sunet stereo.

Ketchupul era vechi şi global. Se pare că marinarii englezi au descoperit sosul-minune în China şi l-au dus
oriunde ajungeau vapoarele lor. Adică oriunde. Adăugarea roşiilor în reţetă ar fi survenit târziu (şi total insignifiant pentru acest articol), pe la 1703. Ketchupul şi televiziunea s-au ignorat firesc, şi-au scris istoriile în paralel şi au ajuns, ambele, printre cele mai iubite şi consumate (deci profitabile) lucururi ale timpurilor noastre.

Ketchupul e folosit de peste 90% dintre americani. Ca şi televiziunea, e o afacere
de miliarde de dolari
anual. În România, întâlnirea dintre ketchup şi televiziune s-a întâmplat brutal şi previzibil din nevoia noastră continuă de talk- show, de vorbă lungă şi goală. Televiziunea a popularizat acest hibrid ubicuu şi găunos: omul-ketchup. Personajul-sos care se introduce în toate discuţiile, trăieşte în toate mediile şi caută toate canalele posibile pentru a-şi comunica nimicul.

Omul-ketchup crede că e adecvat la orice masă din orice televiziune şi nu obişnuieşte să rateze ocaziile de „a apărea”. Omul-ketchup se visează universal ca Leonardo Da Vinci, ştie tot, combate tot şi nu face nimic. Fenomenul anticultural al otevizării n-ar fi fost niciodată complet fără apendicele său, mai puţin studiat, „ketchupizarea”. Contribuţia omului-ketchup la perpetuarea frumoaselor noastre tradiţii (bârfa şi ţâfna, fudulia şi şmecheria) e inestimabilă.

Omul-ketchup stăpâneşte vag cunoştinţe şi perfect arta oratoriei agresive şi fără substanţă (care face rating). Se exprimă vehement, cu lejeritatea celui care nu are dileme şi posedă un infinit de răspunsuri. Omul-ketchup e bun, în mod egal, la apicultură şi fundamentalismul religios, la maidanezi şi regimurile teocratice, la muzica uşoară şi problemele sexuale ale sexagenarilor, la zoologia nevertebratelor şi tulburările generaţiei emo, la filosofia zen şi tratarea
cancerului de col uterin, la Băsescu şi Bănel, la inundaţii şi emigranţi, la piaţa imobiliară şi moartea căprioarelor. Ca o încununare a operei sale, omul-ketchup e de acord şi cu teoria că nu există oameni care se pricep la toate şi o enunţă degajat.