Microfonie

Politicienii români au fost răvăşiţi de moartea subită a megastarului Michael Jackson în frunte cu dl Iliescu, cel care l-a adus în ţară în două campanii
electorale şi care a evocat emoţionat „inocenţa de copil“ a celebrului dispărut. Preşedintele Băsescu a suportat mai bine pierderea muzicală mondială - dar nu şi microfonul unei ziariste care ţinea să-i smulgă o declaraţie live despre spectacolele dnei Ridzi, aproape la fel de costisitoare ca ale regelui pop: „ăştia-s mai rău ca fosta Securitate! Să-şi bage microfonul, să audă ce discuţi cu nevasta“. Comparaţia e total deplasată. Dl Băsescu iar a greşit adresa. Şi nu fiindcă presa n-ar avea destui foşti securişti bine „acoperiţi“ - ci pentru că fosta Securitate îşi punea microfoanele pe furiş în birou, în pereţi şi sub pat astfel că vorbeai la microfon fără să ştii. Acum preşedintele vede microfonul şi n-are decât să-şi măsoare cuvintele. Meseria ziariştilor este să vâneze greşelile private în spaţiul public iar meseria preşedintelui e să le evite sau să profite de ocazie pentru a puncta. Faptul că presa are o libertate de exprimare la care nici nu visa pe vremea dlor Iliescu şi Năstase nu-i dă dreptul dlui Băsescu să revendice aceeaşi libertate de exprimare pentru sine din simplul motiv că un preşedinte are anumite obligaţii şi restricţii pe care mass-media nu le are. Plus
că nu merită să ataci o dată
şi s-o încasezi de zece ori - aşa cum au păţit toţi preşedinţii. Se spune că oamenii deştepţi învaţă din greşelile altora. Ei bine, nu-i adevărat.